Lider: Unii au încercat să-și facă campanie electorală pe seama supărării salariaților

[post-views]

“Unii au încercat să-și facă campanie electorală pe seama supărării salariaților”, spune liderul sindical de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru, după întâlnirea, de vineri, cu trei dintre parlamentarii de Gorj- Ion Iordache, Claudiu Manta și Ionelia Priescu.

Discuțiile liderilor sindicali cu politicienii au fost generate de decizia directoratului Complexului Oltenia de a nu mai prelungi contractele a 1476 de angajați pe perioadă determinată, de la 1 aprilie, decizie care a scos oamenii în stradă.

Lădaru spune că de vină pentru situația în care a ajuns compania sunt PSD și PNL, care au condus de-a lungul anilor Ministerul Energiei.

Joi, AGA Complexului Oltenia ar urma să avizeze renunțarea la angajații pe perioadă determinată. Cristian Lădaru speră ca decizia să fie amânată, iar, ulterior să se ia măsuri pentru o protecție socială a acestor salariați.

Lădaru mai spune că CEO are probleme foarte grave, în condițiile în care un grup energetic de la Turceni va fi închis, la finalul acestei luni.

Articole similare:

România a intrat într-o nouă criză politică după ce PSD și-a retras sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan,...

[post-views]

Polițiștii gorjeni au reținut 84 de permise și au aplicat 953 de amenzi șoferilor vitezomani în cadrul...

[post-views]

Primarul PSD al comunei Bâlteni, Marius Popescu, este nemulțumit că adversarii politici îl acuză că nu atrage...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan îi cheamă, miercuri, la consultări, pe liderii partidelor din coaliția de guvernare, a anunțat...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: