Președintele Donald Trump a dezvăluit, într-o discuție cu Daily Mail, un potențial calendar al războiului cu Iranul, sugerând că luptele ar putea continua în următoarele patru săptămâni. „Ne-am gândit că va dura aproximativ patru săptămâni. A fost întotdeauna un proces de aproximativ patru săptămâni, așa că, oricât de puternică ar fi, este o țară mare, va dura patru săptămâni sau mai puțin”, a explicat președintele.
El a spus că nu a fost surprins de niciunul din rezultatele atacurilor de până acum.
Comentând primele decese ale personalului militar american în luptă, președintele a declarat: „Sunt oameni minunați. Și, știți, ne așteptăm ca asta să se întâmple, din păcate. S-ar putea întâmpla în mod continuu, s-ar putea întâmpla din nou.”
El a spus că oamenii lui au luat legătura cu familiile militarilor decedați.
„Și mă voi întâlni cu familiile lor la momentul potrivit”, a precizat șeful Casei Albe.
Trump a spus că este posibil să călătorească la baza aeriană Dover din Delaware pentru transferul solemn și demn al rămășițelor trupelor sau va invita familiile la Casa Albă.
„Ne-am descurcat destul de bine. Cred că totul decurge conform planului. Le-am eliminat întreaga conducere – mult, mult mai mult decât ne-am fi așteptat, se pare că 48”, a spus președintele SUA.
SUA susțin că au ucis 48 de lideri iranieni și că au scufundat 9 nave iraniene, în timp ce Teheranul a susținut că a atacat un portavion american, dar armata SUA a dezmințit că atacul și-ar fi atins ținta.
Totuși, Donald Trump se declară deschis ideii de a purta noi negocieri cu iranienii, dar nu a putut spune dacă acestea vor avea loc „în curând”.
„Nu știu. Ei vor să discute, dar eu le-am spus că ar fi trebuit să discute săptămâna trecută, nu săptămâna aceasta”, a punctat el.
Președintele a mai spus că a vorbit, duminică, cu liderii din Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Iordania și „alți câțiva”.
Răspunzând la știrea că Arabia Saudită ar putea lansa atacuri asupra Iranului, după ce a fost, inițial, ținta atacurilor, președintele a spus: „Ei luptă, și ei luptă”.
De asemenea, el a rămas optimist că democrația ar putea reveni în Iran după încheierea atacurilor SUA și Israelului: „Da. Va fi foarte interesant de urmărit, dar se pot întâmpla multe lucruri și se pot întâmpla multe lucruri foarte pozitive.”