10:29 SUA și Israelul au atacat Iranul

[post-views]

Israelul și SUA au lansat, sâmbătă dimineață, ceea ce ministrul Apărării de la Tel Aviv a numit „un atac preventiv” asupra Iranului. Donald Trump a confirmat, într-un video publicat pe Truth Social, implicarea Americii și a spus că obiectivul este protejarea SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”. Ayatollahul Khamenei nu s-ar afla la Teheran, unde au fost raportate mai multe explozii. Atacul, care a avut loc după ce Israelul și Iranul s-au angajat într-un război aerian de 12 zile în iunie 2025, vine în urma avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice, transmite digi24.ro

Atacul israelian asupra Iranului a început la ora 08:10, ora locală, potrivit a doi înalți oficiali israelieni din domeniul apărării, familiarizați cu planificarea operațiunii. Potrivit oficialilor, țintele combinate includ personalități cheie din Iran, iar acesta este un atac de amploare, care se preconizează că va dura cel puțin câteva zile, scrie NYT.

Principala amenințare pe care Israelul o vede în prezent din partea Iranului o reprezintă rachetele sol-sol cu rază lungă de acțiune. Conform planului prezentat președintelui Trump, Israelul își va concentra eforturile în principal asupra depozitelor de rachete, facilităților de producție și lansatoarelor, în timp ce forțele americane se vor concentra asupra proiectului nuclear iranian și asupra unor ținte suplimentare legate de puternica forță a Gărzii Revoluționare și de guvern.

Atacurile asupra Iranului au avut loc la doar câteva ore după ce Israelul a lovit ceea ce a descris ca fiind baze de lansare și tuneluri subterane utilizate de Hezbollah în sudul Libanului. În ultimele săptămâni, Israelul și-a intensificat operațiunile împotriva grupării, inclusiv un atac aerian în Valea Bekaa, săptămâna trecută, în care au fost uciși opt membri, printre care și un comandant.

Israelul a anunțat că noua sa operațiune împotriva Iranului se numește „Leul Răcnind” (Roaring Lion.,

Momentul atacului SUA și Israelului asupra Iranului are o semnificație simbolică în iudaism. Înaintea sărbătorii evreiești Purim, credincioșii citesc o parte specifică din Vechiul Testament, cunoscută sub numele de Zachor. Pasajul din cartea Deuteronomul poruncește vechilor israeliți să-și amintească atacul neprovocat al națiunii Amalek și să șteargă orice urmă a acestora odată ce israeliții se vor stabili pe pământul lor. Pasajul este citit public înainte de Purim pentru a îndeplini mitzvah-ul de a-l aminti pe Amalek ca dușman arhetipal al Israelului.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat un videoclip de opt minute pe platforma sa de socializare, Truth Social, în care confirmă că SUA au fost implicate în atacul asupra Iranului. Trump afirmă că armata americană a lansat „operaţiuni militare majore” în Iran, susţinând că această ţară a încercat să-şi reconstruiască programul nuclear

„Am încercat, în repetate rânduri, să ajungem la un acord. Am încercat. Vom distruge rachetele lor şi industria lor de rachete. Va fi complet… distrusă”, a afirmat Trump.

El a spus că obiectivul este de a apăra SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”.

„Armata Statelor Unite a întreprins o operațiune masivă și continuă pentru a împiedica această dictatură extrem de malefică și radicală să amenințe America și interesele noastre fundamentale de securitate națională. Vom distruge rachetele lor și vom rade la pământ industria lor de rachete. Aceasta va fi, din nou, complet distrusă. Vom anihila marina lor. Ne vom asigura că teroriștii din regiune nu vor mai putea destabiliza regiunea sau lumea, nu vor mai putea ataca forțele noastre și nu vor mai putea folosi dispozitivele explozive improvizate pentru a răni grav și a ucide mii și mii de oameni, inclusiv mulți americani. Și ne vom asigura că Iranul nu va obține arme nucleare”, a spus Donald Trump.

Președintele amerian a mai declarat în videoclipul său că operațiunea militară din Iran ar putea duce la pierderea de vieți omenești americane.

„Regimul iranian caută să ucidă. Viețile eroilor americani curajoși ar putea fi pierdute și am putea avea victime – ceea ce se întâmplă adesea în război – dar nu facem asta pentru acum, facem acest lucru pentru viitor și este o misiune nobilă”, a spus președintele.

El a afirmat că SUA „au luat toate măsurile posibile pentru a minimiza riscul pentru personalul american din regiune”.

Articole similare:

Producția de cărbune a României a totalizat anul trecut 1,873 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu...

[post-views]

CSM Târgu Jiu a câștigat, vineri, partida disputată pe teren propriu cu FC Păușești Otăsău, scor 1-0....

[post-views]

Grupul francez afirmă că vrea să se concentreze pe țările strategice, iar piața din România este una...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: