08:26 Mandatul Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European se încheie în acest an. Cine vine în loc

[post-views]

Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European (LIBE) a informat, luni, că susţine numirea lui Andres Ritter la șefia Parchetului European. În prezent, funcția de procuror-șef european este deținută de Laura Codruța Kovesi.

În favoarea lui Andrés Ritter pentru funcția de următor șef al Parchetului European (EPPO) s-au înregistrat 52 de voturi. Au mai fost 10 voturi împotrivă și 6 abțineri.

În data de 3 decembrie 2025, patru candidați selectați pentru acest post s-au prezentat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu deputații europeni. După audiere, deputații europeni și-au votat preferații, iar Andrés Ritter s-a detașat drept candidatul preferat.

În noiembrie 2020, Andrés Ritter a fost numit procuror-șef adjunct european la EPPO. Înainte de această funcție, Ritter a deținut diverse funcții în cadrul parchetului german.

Următorul pas va fi votul în plenul Parlamentului European, în martie 2026.

Procurorul-șef european este numit de comun acord de Parlament și Consiliu. Ambele instituții și-au exprimat în mod preliminar preferința pentru Ritter.

Actuala șefă a Parchetului European este Laura Codruța Kovesi, care a fost și primul procuror-șef european, fiind numită în octombrie 2019. Mandatul acesteia se va încheia pe 31 octombrie 2026.

Potrivit site-ului eppo.europa.eu, Parchetul European (EPPO) este responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Acestea includ infracțiuni economice și financiare, precum utilizarea abuzivă a fondurilor, spălarea de bani, frauda în materie de TVA și corupția. În octombrie 2017 a fost adoptată baza juridică a EPPO, Regulamentul EPPO, iar patru ani mai târziu, la 1 iunie 2021, EPPO și-a început activitatea, arată mediafax.ro.

Potrivit website-ului www.eppo.europa.eu, Andres Ritter a devenit procuror în Germania în anul 1995 şi a deţinut diferite funcţii, înainte de a ajunge procuror general adjunct al landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară în 2008. În perioada 2013-2020 el a fost procuror-şef al Biroul Procurorului Public pentru infracţiuni economice şi securitate cibernetică de la Rostock. Este reprezentantul Germaniei la Asociaţia Internaţională a Judecătorilor şi membru al Comisiei pentru studierea dreptului penal.

Articole similare:

Contractele pentru primele două pasaje subterane care vor fi realizate pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu...

[post-views]

Un lider USR din Gorj îi cere lui Sorin Grindeanu să preia funcția de premier și să...

[post-views]

Primarul comunei Lelești se declară dezamăgit de modul în care parlamentarii au tratat votul pentru învestirea Guvernului...

[post-views]

”O bătălie a orgoliilor”, așa vede primarul din Bărbătești, Adrian Mangu, ceea ce s-a întâmplat luni seara,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: