Guvernul adoptă, marți, reforma administraţiei publice. 13.000 de funcţionari din primării vor fi concediați, bugetele de salarii vor scădea cu 10%, amenzile neplătite se majorează cu până la 60%, iar impozitul se dublează timp de 5 ani pentru cei cu case construite fără autorizaţie. Până la şedinţa de la ora 18:00, coaliţia de guvernare aşteaptă avizul Consiliului Economic și Social fără de care nu poate adopta noile tăieri, arată antena3.ro.
După 8 luni de negociere, OUG nu are încă toate avizele. Cel al Consiliului Economic și Social va fi emis pe ultima sută de metri. Fără acest aviz, guvernul nu poate adopta tăierile.
OUG aduce tăierea bugetelor de salarii cu 10%. Sunt domenii care vor fi exceptate, dar nu scapă de reducerea fondurilor alocate. Printre acestea se numără: învățământul de stat (preuniversitar), cultura, spitale publice, servicii publice de ambulanță, sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
Ordonanța de urgență prevede ca, în 30 de zile de la adoptare, MAPN și MAI să vină cu un proiect de lege prin care să accelereze creșterea vârstei de pensionare până la pragul de 65 ani pentru militari, polițiști și angajații din serviciile de informații.
OUG aduce concedieri. 13.000 de funcționari vor fi disponibilizați. Lor li se vor alătură peste 6000 de consilieri de la cabinetele demnitarilor.
Amenzile neplătite se majorează și statul va putea reține taxele neplătite din datoriile sociale.
Liderii coaliției s-au înțeles, luni, pe cele două ordonanțe de urgență, cea privind măsurile de relansare economică și cea referitoare la reformele din administrația locală și centrală.