12:59 Bărbat amenințat cu moartea de un vecin

[post-views]

Un bărbat, de 57 de ani, din Turceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție, amenințând cu moarte un vecin, de 72 de ani, din satul Valea Viei.

„La data de 16 februarie 2026, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin plângere de un bărbat, de 72 de ani, din Valea Viei, cu privire la faptul că vecinul său, în vârstă de 57 de ani, s-ar fi apropiat de poarta locuinței sale și i-ar fi adresat amenințări cu suprimarea vieții, fiind astfel încălcate măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu, la data de 24 iunie 2025. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție şi ameninţare. Au fost continuate cercetările în dosarul penal, iar faţă de bărbatul de 57 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Generalul Ioan Sîrbu a fost numit, potrivit unor surse, președinte al PNL Gorj. Decizia conducerii centrale a...

[post-views]

România va fi, cu siguranţă, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (UE), dar...

[post-views]

Contractele pentru primele două pasaje subterane care vor fi realizate pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu...

[post-views]

Un lider USR din Gorj îi cere lui Sorin Grindeanu să preia funcția de premier și să...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: