Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar urma să discute, astăzi, la București cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după protestele de săptămâna trecută.
„Pe lângă problema tichetelor de masă, pentru că acest aspect va fi cel mai important, vom aborda și alte teme. Oamenii ne-au transmis nemulțumirile lor, în ultima perioadă și trebuie să le cunoască și domnul ministru, pentru că așa nu se mai poate. Sunt tot mai dese accidentele de muncă, iar oamenii au impresia că aceste lucruri au fost lăsate intenționat să se întâmple. Trebuie să discutăm și să găsim înțelegere și pentru această problemă”, au declarat, în presa locală, surse din cadrul companiei.
Angajații CE Oltenia au declanșat proteste spontane, săptămâna trecută, după ce au aflat că este posibil ca, în acest an, să nu mai primească tichete de masă. Anul trecut, au rămas și fără voucherul de vacanță, ca urmare a măsurilor de austeritate.