Interes mare din partea gorjenilor pentru spectacolul de muzică clasică și balet, care va avea loc, joi, 19 februarie, la Teatrul ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.
”Suntem bucuroși să anunțăm că spectacolul ”Constantin Brâncuși-Moștenirea care ne unește” este sold out. Le mulțumim gorjenilor pentru interesul și deschiderea pe care le arată față de muzica clasică, artă și celebrarea marelui nostru Brâncuși. Prin prezența și entuziasmul dumneavoastră demonstrați că valorile culturale autentice continuă să unească și să inspire comunitatea noastră. Consiliul Județean Gorj este profund recunoscător pentru această susținere, care ne încurajează să mergem mai departe, să visăm mai îndrăzneț și să gândim noi evenimente culturale, proiecte artistice și experiențe memorabile pentru publicul gorjean” a transmis Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.