Gorjeanul: Proteste cu sute de mineri și energeticieni ai CEO. Parte dintre ei au intrat în greva foamei! Plaveti, huiduit: ,,demisia!”. Peste 400 de angajați ai CE Oltenia au ieșit ieri în stradă, în fața sediului companiei, iar parte dintre ei au intrat în greva foamei, inclusiv liderul celui mai mare sindicat, Sindicatul Mine Energie, Gabriel Căldărușe. Președintele Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti a ieșit la sutele de angajați încercând să-i tempereze, dar a fost întâmpinat de furia lor, fiind huiduit. Marea de oameni strânsă în fața sediului companiei i-a strigat: ,,Demisia!”. Minerii și energeticienii încearcă astfel să-și apere dreptul de a primi în continuare tichetele de masă, pentru că măsurile Guvernului Bolojan i-au afectat deja, aceștia pierzând și voucherele de vacanță. Toate acestea vin după o restructurare draconică impusă în urmă cu cinci ani.
Gorjonlione: Ce spune Parchetul despre ancheta accidentului de la Jilț Sud, soldat cu trei morți! Unde se află dosarul, după trei ani de la tragedie. Durerea nu trece odată cu anii. Trei ani pot însemna o viață întreagă pentru cineva care așteaptă un semn de dreptate. Pentru familiile lui Dragoș Pârjol, Constantin Negoiță și Gheorghe Vîlceanu, cei trei mineri care au murit în accidentul de la Cariera Jilț Sud, timpul nu a adus nici liniște, nici răspunsuri, nici măcar o urmă de speranță că instituțiile statului își pot face datoria. În tot acest timp, oamenii au trăit cu speranța că măcar justiția va reuși să pună cap la cap adevărul. Durerea lor nu s-a diminuat, ci s-a adâncit cu fiecare termen depășit, cu fiecare promisiune încălcată, cu fiecare zi în care nimeni nu a fost tras la răspundere. Iar răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, transmis zilele trecute, nu face decât să confirme ceea ce familiile bănuiau deja: ancheta penală NU este finalizată, iar dosarul încă se plimbă între Parchet și Poliție. Este, poate, cea mai dură lovitură pentru familiile care au îngropat trei bărbați și, de atunci, cu fiecare zi care trece îngroapă și speranța că cineva va răspunde pentru moartea lor.
Impact în Gorj: Proteste în Târgu Jiu, Motru și Săulești ca urmare a creșterii taxelor și impozitelor locale. Câteva zeci de persoane au protestat, joi, în faţa sediului Direcţiei de Impozite şi Taxe Târgu Jiu, fiind nemulţumite de creşterea dărilor locale, dar şi de nivelul de trai. Au fost proteste și la Motru, iar un cetățean a protestat în fața Primăriei Săulești. Protestatarii au afişat bannere şi pancarte cu mesaje precum „Ai buzunarele goale? Dă un claxon tare!”, „Alocaţii mici=Copii puţini=Ţară pustie”, „Transparenţă: vedem clar prin buzunarele goale” şi au purtat măşti cu chipul lui Tudor Vladimirescu. „În toată ţara sunt astfel de acţiuni, atât reprezentanţi AUR, cât şi reprezentanţi ai sindicatelor, cât şi oameni din societatea civilă au ieşit să-şi apere dreptul la o viaţă normală, o viaţă liniştită, şi aici nu mă refer la linişte ca absenţa zgomotului, mă refer la linişte sufletească, la linişte care-ţi conferă bunăstare. (…) Am ales măştile pentru că am vrut să avem un simbol revoluţionar gorjean, pe care îl iubim şi îl stimăm cu toţii”, a declarat senatorul AUR Gorj, Ionuţ Sandu.
Sabotorii: Insolvența lovește din nou. Disponibilizări colective la o firmă de confecții metalice. Județul Gorj se confruntă cu un nou val de disponibilizări colective, după ce o firmă de profil metalurgic a intrat în insolvență și a notificat AJOFM privind reducerea personalului. Instabilitatea economică lovește din nou piața muncii locală, lăsând zeci de angajați fără surse de venit în urma deciziei administratorului societății de a restructura activitatea. “În afară de Minprest și Manufactura de Est, care ne-au transmis notificări în perioada trecută, am primit de la firma COR METALACTIV SRL, o notificare privind intenția de concediere colectivă a unui număr de 12 salariați din totalul de 44 angajați ai societății” a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Pandurul: Invită localnicii la ședința de Consiliu Local. Un ales local din comuna Bengești-Ciocadia invită localnicii la ședința de Consiliu Local. Întâlnirea consilierilor va avea loc vineri, iar cel mai important proiect este cel privind majorarea taxei pentru salubritate. Comuna face parte din ADIS Gorj și în toate localitățile taxa a fost majorată, spre revolta oamenilor. Consilierul Adi Pavel a invitat oamenii să participe la discuții: „La ora 8:30, are loc ședința, la Consiliu Local Bengesti Ciocadia. Pe ordinea de zi aflându-se și Proiectul de mărire al taxei de salubrizare. Vă invităm să participați și dumneavoastră”. Discuțiile pe marginea acestui subiect au început după ce taxa pentru salubritate a fost majorată la 16 lei în cele 53 de localități din Gorj, de care se ocupă ADIS.