12:29 Termocentrală, scoasă la licitație. Prețul de pornire: 48 milioane de euro

[post-views]

Termocentrala Romag Halânga, din județul Mehedinți, a fost  scoasă la licitație.

EURO INSOL, lichidator judiciar al debitoarei Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (R.A.A.N.) vinde la licitație publică Termocentrala Romag Halânga. Astfel, Euro Insol, lichidator judiciar al R.A.A.N., organizează, în data de 24 februarie 2026, ora 12.00, la sediul R.A.A.N. din str. Nicolae Iorga nr. 1, Sala licitații, Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, licitație publică, competitivă, cu strigare, cu preț în urcare, având ca obiect vânzarea în bloc a bunurilor (imobile și mobile) din cadrul Termocentralei Romag Termo Halânga, respectiv terenuri în suprafață totală de 767.312 m.p., clădiri și construcții speciale, precum și mașini, echipamente și instalații.

Termocentrala Romag Termo Halânga este amplasată la aproximativ 5 km de Drobeta Turnu Severin, în localitatea Halânga și este echipată cu 6 cazane energetice de 420 t/h cu funcționare pe cărbune lignit și cu suport de păcură, 1 cazan de 420 t/h cu funcționare pe păcură și 2 cazane de 105 t/h cu funcționare pe combustibil lichid (păcură STAS 51-83, CLU sau motorină).

Aburul energetic era produs de cazanele de 420 t/h iar cu ajutorul a 4 turbogeneratoare de 50 MW, 1 turbogenerator de 25 MW si 1 turbogenerator de 22 MW s-a produs energia electrică în cogenerare. Termocentrala Romag Termo Halânga este racordată în rețeaua de 110kV a SEN în zona de S-V prin intermediul Statiei electrice de 110kV. Prețul de pornire este de 48.774.447 Euro (exclusiv T.V.A.)

Participarea la licitație este condiționată de achizitionarea caietului de sarcini. Caietul de sarcini, care cuprinde descrierea bunurilor precum și condițiile de participare la licitație, poate fi achizitionat de la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, clădirea Opera Center, str. Costache Negri nr. 1-5, et. 3, sector 5 sau de la sediul R.A.A.N. de luni pâna vineri între orele 09:00 – 16:00, dupa achitarea sumei de 15.000 lei + TVA, suma plătită în contul de lichidare al R.A.A.N., respectiv RO86UGBI0000552006027RON deschis la Garanti Bank.

Termenul limită de înscriere la licitație este 20 februatie 2026, ora 16:00. Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la telefon 0723.613.516, pe site-ul Euro Insol, www.euroinsol.eu și/sau pe site-ul R.A.A.N. www.raan.ro

Articole similare:

Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, spune că este responsabilitatea administrației locale din Motru să rezolve problema...

[post-views]

A existat o soluție pentru UATAA Motru, cea propusă de inventatorul Iuliean Horneț, de a arde cărbune...

[post-views]

Ilie Bolojan are susținere în Partidul Național Liberal, nu s-a pus niciodată problema de a nu fi...

[post-views]

Primarii dau piept cu nemulțumirea populației, după majorarea uriașă a taxelor și impozitelor locale, de la 1...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: