Femeia în vârstă de 76 de ani, din comuna Fărcășești, dată dispărută, zilele trecute, a fost găsită decedată într-o zonă minieră dezafectată din aceeași localitate.
„La data de 30 ianuarie 2026, în urma căutărilor desfășurate cu privire la dispariția femeii de 76 de ani, din Fărcășești, aceasta a fost identificată decedată, în localitatea Fărcășești, într-o zonă minieră dezafectată. În urma examinării vizuale a cadavrului, nu au fost constatate leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului sau membrelor. Trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” a comunicat IPJ Gorj.