Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că măsura privind neplata primei zile a concediilor medicale aduce multe inechităţi pentru oamenii care într-adevăr au nevoie de acest tip de concediu, însă a fost introdusă întrucât „s-a pierdut controlul” asupra concediilor medicale fictive.
Ministrul Sănătăţii a efectuat vineri o vizită de lucru pe şantierul Centrului de Mari Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
Potrivit ministrului, măsura se aplică şi în alte state europene, unde este „mai drastică” decât în România.
„Măsura se aplică în multe alte state europene mult mai drastică decât în România De exemplu, în Spania primele trei zile de concediu medical se plătesc, iar următoarele se plătesc cu o indemnizaţie de doar 80%. În Belgia, în funcţia în funcţie de tipul de asigurare medicală, prima, a doua, sau chiar a treia nu se plătesc. În Portugalia, primele două nu se plătesc. Este o practică la nivel european.
De ce am ajuns aici ? Pentru că s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale fictive în special. După cum bine ştiţi, prin toate măsurile luate în prima parte a anului, plus acele controale şi presiunea publică pusă de mine pe acest subiect a dus la o reducere a numărului de concedii medicale semnificativă, în sensul în care după primele şase luni de zile s-a observat o economie în sistemul de sănătate doar din concediile medicale fictive de 120 de milioane de lei pe lună”, a susţinut ministrul.
El a afirmat că măsura nu este una perfectă şi aduce „multe inechităţi” pentru oamenii care chiar au nevoie de concediu medical. Totodată, Alexandru Rogobete a precizat că măsura este una tranzitorie.
„Ca ministru al Sănătăţii nu pot spune că această măsură este una perfectă. Aduce multe inechităţi, oameni care cu într-adevăr au nevoie de concediu medical şi unde bolile nu sunt inventate pot avea de suferit. Acesta este motivul pentru care am avut o întâlnire cu asociaţiile de pacienţi săptămâna aceasta şi încercăm să nuanţăm şi să reducem efectele secundare, dacă pot pune aşa, pentru câţi mai mulţi pacienţi. Oricum este o măsură tranzitorie”, a arătat ministrul Sănătăţii.