Elevii din Motru învață în frig. Primarul Morega, o nouă sesizare către guvern și ISJ Gorj

[post-views]

Primăria Municipiului Motru a trimis o nouă solicitare către Guvernul României, premierului Ilie Bolojan, dar și către alte instituții, solicitând, din nou, sprijin financiar pentru Uzina de Agent Termic.

În solicitare este adusă la cunoștință  situația uzinei, menționându-se faptul că furnizarea căldurii și a apei calde a fost sistată de mai multe zile. Totodată, se precizează că Primăria Municipiului Motru nu mai poate aloca resurse financiare, suma necesară pentru plata furnizorilor de cărbune, păcură, energie electrică, contribuții și salarii fiind de aproximativ 16 milioane lei.

Primarul Cosmin Morega

Morega spune că, fără sprijin din partea guvernului, UATAA nu va putea funcționa până la finalul iernii. Edilul a trimis o adresă și către Inspectoratul Școlar Județean solicitând un punct de vedere privind continuarea cursurilor, în condițiile în care clasele sunt reci.

Primarul municipiului Motru afirmă că locuitorii orașului se pot debranșa, pentru a-și pune centrale de apartament, însă doar aceia care au gazele trase pe casa scării.  

Articole similare:

Viitorul locurilor de muncă din Complexul Energetic Oltenia este unul sumbru, afirmă jurnalistul Claudiu Matei, care se...

[post-views]

Deputatul Ion Iordache, președintele Partidului Național Liberal, acuză că unele firme sunt gonite din Gorj, fiind hăituite...

[post-views]

Primarii PSD încep să spună că ar fi mai bine ca partidul să intre în opoziție și,...

[post-views]

Un bărbat, de 57 de ani, din comuna Borăscu a fost reținut de polițiști pentru 24 de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: