09:50 Sute de ”determinați”, dați afară până în aprilie? ”Vor fi trimiși acasă”

[post-views]

În presa locală au început să apară declarații că administrația Complexului Energetic Oltenia urmează să renunțe la cei până în 2000 de salariați încadrați pe perioadă determinată. Primii 700 ar urma să fie puși pe liber până în aprilie.

”Anul acesta, se vor reduce ca număr, undeva în martie se va decide, pentru că urmează să se aplice și planul de restructurare. Se reduce în continuare activitatea, cu închiderea carierelor Jilț Sud, Lupoaia și Peșteana. Sunt sub 2.000 de angajați pe perioadă limitată. Titularii, adică angajații cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, vor fi redistribuiți către alte cariere, iar ei vor înlocui personalul angajat pe perioadă limitată. E vorba, în primul rând, de cei care își desfășoară activitatea în carierele menționate. Va fi cum s-a întâmplat la Ișalnița, iar titularii sunt redistribuiți în carierele care rămân în activitate. Principalii lideri sindicali le-au dat speranțe deșarte salariaților ,,determinați”, iar, acum, vedem că ei vor fi dați afară, iar șefii CEO îi țin în continuare pe pensionarii ”de lux”, adică cei numiți în funcții de conducere, deși ar putea să salveze câteva locuri bune în producție. Vor fi dați afară 700 de oameni până în aprilie, din nefericire pentru ei. Vor fi trimiși acasă”, au declarat surse din sindicate pentru gorjeanul.ro.

Articole similare:

Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, miercuri seară, la ieșirea din Târgu Jiu....

[post-views]

Premierul Bolojan pasează responsabilitatea și lasă în frig oamenii din localitățile cu distribuție centralizată a agentului termic....

[post-views]

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, a organizat marți, 27 ianuarie...

[post-views]

Asociația Județeană de Minifotbal Gorj organizează, începând cu 28 martie, o nouă competiție destinată tinerilor sub 21...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: