Renault se implică în dezvoltarea industriei franceze de drone

[post-views]

Renault se va implica în dezvoltarea și producția de drone pentru Franța, într-un moment de tensiuni geopolitice în creștere, în condițiile în care Europa caută un răspuns la amenințările SUA legate de Groenlanda.

„Contactat de Ministerul francez al Forțelor Armate, Grupul Renault a fost invitat să își aducă expertiza la dezvoltarea unei industrii franceze de drone”, a transmis compania, luni seară, într-un comunicat, potrivit Bloomberg.

Renault, cunoscut pentru modele precum Clio, Captur, Megane și Scenic, va lucra împreună cu compania franceză de aeronautică și apărare Turgis Gaillard. Proiectul de drone va fi coordonat de ministerul francez al Apărării.

Săptămâna trecută, președintele Emmanuel Macron a cerut creșterea cheltuielilor militare pentru a răspunde amenințărilor globale, chiar dacă persistă incertitudini privind bugetul țării. Pe 15 ianuarie, el a spus că sunt necesare încă 36 de miliarde de euro până în 2030 pentru modernizarea armatei.

Presa franceză a scris că Renault ar putea folosi unitățile din Cléon și Le Mans pentru acest proiect. Compania a precizat însă că nu poate spune încă ce uzine vor fi implicate, deoarece trebuie să discute mai întâi cu sindicatele.

Renault afirmă că intră în proiect datorită experienței sale în proiectarea și producția de serie a unor produse tehnologice, dar și pentru că poate ține sub control calitatea, costurile și termenele de livrare.

Articole similare:

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, 10 propuneri ale formaţiunii sale...

[post-views]

Centrala nucleară de la Cernavodă nu își va relua activitatea mai devreme de 10 septembrie, a declarat...

[post-views]

Un electrician din cadrul UMC Roșia-Rovinari, aparținând Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost transportat la spital cu...

[post-views]

Primarul PSD al comunei Bâlteni, Marius Popescu, critică modificările la regimul incompatibilităților, afirmând că au fost făcute...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: