Ponderea cărbunelui în sistemul energetic național a scăzut dramatic, în ultimele zile, deși este perioada cu cele mai mici temperaturi, din această iarnă.
”Nu se mai poate exploata la nivelul la care se făcea odată, au probleme cu benzile, cu fronturile, sunt surpări care nu se mai declară” spune Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.
În opinia sa, dată fiind și situația de la Electrocentrale Craiova, actualul guvern ”nu va investi un leu în termocentrale”.
Nicu Bunoaica le cere parlamentarilor PSD și PNL din județ să-și dea demisiile pe motiv că nu se opun reformelor dure făcute de Guvernul Bolojan.
Liderul sindical din minerit se așteaptă să crească gradul de criminalitate în România, date fiind inflația și majorările de taxe, care sărăcesc populația.