15:24 Ministrul Apărării s-a întâlnit cu ambasadorul Turciei în România

[post-views]

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Republicii Turcia în România, Ozgur Kivanc Altan, context în care au discutat, printre altele, despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe participarea comună la exerciţii şi activităţi multinaţionale.

Potrivit unui comunicat al MApN, discuţiile au reconfirmat nivelul foarte bun al dialogului româno-turc în domeniul apărării, ministrul Radu Miruţă subliniind importanţa continuării proiectelor comune pe palier politico-militar şi evidenţiind rezultatele deosebite obţinute până în prezent.

„În cadrul întrevederii a fost evidenţiată cooperarea eficientă dintre aliaţii NATO riverani Mării Negre – România, Bulgaria şi Turcia – prin intermediul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine (MCM Black Sea), iniţiativă ce contribuie direct la consolidarea securităţii maritime în regiune”, menţionează sursa citată.

Cei doi oficiali au discutat şi despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe participarea comună la exerciţii şi activităţi multinaţionale, ministrul Miruţă evidenţiind, în acest context, rolul parteneriatului tehnico-militar româno-turc, apreciind atât experienţa şi capacitatea tehnologică a industriei de apărare din Turcia, cât şi implicarea companiilor turceşti în programele de înzestrare ale Armatei României, arată MApN.

„România apreciază cooperarea solidă cu Turcia în domeniul apărării şi contribuţia valoroasă a acestui partener strategic la implementarea măsurilor de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Ne dorim intensificarea colaborării, inclusiv în plan tehnico-militar”, a declarat ministrul Radu Miruţă, citat în comunicat.

Oficialul român a reafirmat angajamentul României de a monitoriza atent evoluţiile de securitate din regiune şi de a sprijini activ iniţiativele care contribuie la consolidarea posturii de apărare şi descurajare, atât în cadrul NATO, cât şi în formate bilaterale şi regionale.

Articole similare:

UPDATE: Drona rusească căzută, sâmbătă dimineață, într-o gospodărie din municipiul Galați a fost detonată în jurul orei...

[post-views]

Guvernul anunță, în urma unei analize bazate pe datele furnizate de Compania Națională de Transport al Energiei...

[post-views]

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, sâmbătă, că partidul pe care îl reprezintă va depune moțiune...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: