Guvernul declanșează controale în toate companiile și regiile autonome de stat

[post-views]

Guvernul declanșează controale de amploare în toate companiile și regiile autonome de stat. La ordinul lui Ilie Bolojan, inspectorii vor verifica modul în care au fost făcute numirile la vârful instituțiilor publice și cum au fost desemnați membrii consiliilor de administrație. În total, vor fi controale la peste 800 de autorități publice din întreaga țară.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) începe controale de amploare. Vizate sunt 847 de autorități publice, informeaza antena3.ro. Se va verifica modul în care au fost respectate procedurile de selecție a membrilor din consiliile de administrație și din conducerile întreprinderilor publice, în special acolo unde numirile nu au fost finalizate în termenele legale. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, se vor aplica sancțiunile prevăzute de lege.

AMEPIP susține că verificările sunt esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, statul român s-a angajat să reducă numirile provizorii cu 50% la nivelul companiilor de stat centrale și cu 10% la nivelul celor locale, până în aprilie 2026.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a fost înființată printr-un act normativ inițiat pe vremea când Nicolae Ciucă se afla la conducerea guvernului, în urma unei cereri din PNRR. AMEPIP pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companiile și regiile autonome cu capital de stat.

Articole similare:

În această noapte, 29/30 august 2026, în intervalul orar 20:00–04:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Gorj acționează...

[post-views]

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin...

[post-views]

Cea de-a XX-a ediție a Zilelor Comunei Bălești va avea loc în perioada 6- 8 septembrie 2026....

[post-views]

Social-democratul Luis Popa le răspunde, într-o postare pe Facebook, ”cârcotașilor” care s-au bucurat după demisia sa din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: