Conducerea Colegiului ”Spiru Haret” din Târgu Jiu a decis ca ziua de 8 ianuarie să fie declarată de ”doliu instituțional” după decesul profesorului Eugen Velican, fost director al școlii.
„În urma decesului domnului profesor Velican Eugeniu, cadru didactic și director al unității noastre școlare, conducerea Colegiului Național „Spiru Haret” a decis declararea zilei de 8 ianuarie 2026 – ZI DE DOLIU INSTITUȚIONAL. În această zi se păstrează un moment de reculegere la începutul programului școlar, se suspendă activitățile festive și se adoptă o ținută vestimentară sobră. Eternă prețuire”, a transmis conducerea CNSH Târgu Jiu.