Ordonanţa „trenuleţ”, care va fi adoptată în şedinţa de guvern de marți, clarifică ceea ce s-a convenit la ultimele întâlniri ale coaliţiei de guvernare, stabilind, între altele, creşterea salariului minim şi scăderea impozitului IMCA pe cifra de afaceri, a anunţat prim-ministrul Ilie Bolojan, într-o emisiune la Antena 3.
„Măsurile, care sunt propuse a fi adoptate, se iau an de an. Sunt anumite prevederi care au fost amânate de la un an la altul, din păcate trebuie să continuăm această amânare datorită situaţiei în care suntem. De asemenea, această ordonanţă clarifică ceea ce s-a stabilit în ultimele întâlniri: creşte salariul minim de la jumătatea anului, scade impozitul IMCA pe cifra de afaceri, care era un impozit ce inhiba investiţiile din România, reduce cu 10% fondurile alocate partidelor anul următor, reduce cu 10% sumele care sunt alocate pentru parlamentari”, a declarat şeful Executivului, luni seara.
El a adăugat că actul normativ „vine şi cu nişte măsuri care clarifică anumite aspecte din zona fiscală”.
„Una din problemele noastre importante ţine de încasarea taxei pe valoarea adăugată. Am constatat că avem o evaziune importantă într-o zonă care ţine de combustibil, într-o zonă care ţine de alcool şi luăm nişte măsuri pentru a nu mai permite acest lucru, analizând ce au făcut celelalte ţări. Cu cât le luăm mai repede, cu atât efectele se vor vedea. Cam acestea sunt măsurile mai importante, în afară de amânarea anumitor indexări”, a explicat Ilie Bolojan.
Premierul a menţionat că salariile în sectorul public şi pensiile vor rămâne plafonate anul viitor.
„Noi, aşa cum ştiţi, luăm decizia de a menţine plafonate salariile în sectorul public şi pensiile, anul viitor, pentru că nu mai aveam de unde să le indexăm”, a arătat Bolojan.
Potrivit şefului guvernului, vor fi impactate de noile măsuri şi companiile de stat: „Şi companiile de stat sunt impactate de aceste măsuri, adică creşterea cheltuielilor cu salarii este plafonată în cursul anului viitor. Acolo unde se fac profituri, acolo unde societăţile vor demonstra că au spaţii de creştere de salarii, există posibilitatea unor excepţii prin aprobare în şedinţa de guvern. De asemenea, fiecare companie de stat trebuie ca, până la sfârşitul primului trimestru, să vină cu un plan de a fi mai eficientă, în aşa fel încât să existe următoarele trei trimestre pentru a verifica dacă face ceva. Până acum, de exemplu, veneau cu aceste planuri şi cu bugetele în toamnă, în octombrie şi în noiembrie, când, practic, nu mai puteai face nimic. Era o tehnică de a amâna aprobarea bugetelor. Acum stabilim aceste reguli, în aşa fel încât să existe o monitorizare a îmbunătăţirii performanţelor în companiile de stat. Este foarte important.”
Premierul Ilie Bolojan a spus că măsurile care vor fi adoptate prin ordonanţa-trenuleţ nu sunt o noutate, ci sunt luate la fiecare final de an, fiind vorba despre prevederi care au fost amânate de la un an la altul. Faţă de prevederile respective, anul acesta în ordonanţa-trenuleţ se clarifică în plus creşterea salariului minim de la jumătatea anului şi reducerea impozitului pe cifra de afaceri, un impozit care inhiba investiţiile, precum şi alte reduceri de 10% ale alocărilor din domeniul bugetar, a concluzionat şeful guvernului.