Revista presei locale

[post-views]

Gorjeanul: Haos la CEO! SE Rovinari, fără pază specializată, din vina unui director plătit cu 15.000 de lei, lunar! Energeticienii și pompierii, paznici de ocazie. În timp ce la Ministerul Energiei se vorbește cu emfază despre securitate energetică, la SE Rovinari se întâmplă exact opusul: un obiectiv strategic a fost lăsat, de cei care conduc Complexul Energetic Oltenia, pur și simplu, fără pază autorizată. De vineri noaptea, energeticienii și pompierii au ajuns să țină locul agenților de securitate. Totul, din cauza unei proceduri de achiziție lansate prea târziu și gestionate lamentabil de Direcția Comercială a companiei condusă de Delia Chircă, unsă director de Dan Iulius Plaveti, în urmă cu doi ani, și plătită cu peste 15.000 de lei, lunar. Este o situație fără precedent pentru un obiectiv energetic de importanță strategică.

Impact în Gorj: Greviștii foamei de la CEO au cedat și au oprit protestele în așteptarea bonusurilor. Cei doi greviști ai foamei de la Târgu Jiu au cedat și au renunțat la proteste în așteptarea bonusurilor de la administrație. Nicolae Mitea și Ștefan Văduva, mineri în cadrul Carierei Roșia din Complexul Energetic Oltenia au intrat în greva foamei la începutul săptămânii trecute. Protestul a fost început de Nicolae Mitea și continuat de Ștefan Văduva. Mitea a ajuns la spital, după ce a avut câteva probleme de sănătate. În cele din urmă și Ștefan Văduva a decis să întrerupă greva foamei. Cei doi așteaptă acum comunicări din partea administrației, în ceea ce privește anumite drepturi care sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă: economia la fondul de salarii, alimentația de protecție sau tichetele de vacanță.

Gorjonline: Încep lucrările la două unități de producție în Parcul Industrial de la Bumbești Jiu. Vor fi generate peste 100 de noi locuri de muncă. Două importante investiții vor începe, în luna ianuarie, în Parcul Industrial de la Bumbești Jiu. Este vorba despre lucrări la un atelier de confecții și prelucrări metalice și la o unitate de structuri de rezistență folosite în infrastructura rutieră și cea feroviară. Cele două investiții sunt realizate prin Programul de Tranziție Justă. „Suprafața de teren de patru hectare printre care și o hală neterminată din vremea când era fabrica de armament Sadu II este valorificată, în sensul că hala este reabilitată din bugetul propriu al firmei care a luat superficia atât pe teren, cât și pe această hală. Din ianuarie sunt cel puțin două societăți comerciale care au obținut finanțare din fondurile Programului de Tranziție Justă și care se apucă de șantiere. O societate a amenajat un atelier pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați, iar firma care a reabilitat din bugetul propriu hala respectivă începe să își construiască cea de-a doua unitate din venituri proprii. Cele două firme vor desfășura activități de prelucrări metalice, confecții metalice, structuri de rezistentă pentru poduri rutiere și feroviare“, a spus Eftemie Popescu, directoru Parcului Industrial Gorj.

Pandurul: Demolează clădiri în care s-au investit bani inutil. Primar: Nu trebuie să privim emoțional, ci pragmatic. Mai multe clădiri aflate în patrimoniul Primăriei Bumbești-Pițic vor fi demolate anul viitor. Anunțul este făcut de primarul din localitate care recunoaște și că aici au fost investiți bani inutil, iar clădirile sunt într-o avansată stare de degradare. „Am hotărât demolarea fostului sediu al Școlii Generale din satul Cârligei, cât și a fostului sediu al Băncii Agricole de lângă postul de poliție Bumbești-Pițic, pentru simplu motiv că se află în stare avansată de degradare, ceea ce împiedică în mod clar folosirea lor efectivă pentru vreun scop administrativ sau de altă natură. Am convingerea ca ați înțeles foarte bine ca administrația Irina Cojocaru nu va cheltui niciodată bani inutil, în renovarea sau conservarea unor clădiri vechi și deteriorate, care nu își mai au rostul în cadrul comunității, pentru că asta implică eforturi financiare pe care nu ni le permitem, mai ales că unele dintre acestea, au făcut în trecutul fostei conduceri, obiectul unor cheltuieli de reparație nejustificate”, a precizat în mediul online Irina Cojocaru, primarul din Bumbești-Pițic.

Sabotorii: Catedrele profesorilor din Gorj, în pericol dacă vor fi comasate clasele. În spațiul public a apărut o serie de informații cum că s-ar dori comasarea claselor. Spre exemplu, în Gorj, potrivit unui lider de sindicat, această reorganizare va afecta sistemul de învățământ, iar aproximativ 25% dintre profesori ar putea rămâne fără catedră. “Vorbim de o reducere a numărului de copii în clase prin acest ordin de constituire a formațiunilor de studiu în care sunt multe clase care funcționau sub media școlilor respective si se preconizează că vor fi comasări de clase care vor duce la plecarea din sistem a multor profesori”a declarat Constantin Huică, lider de sindicat în învățământ.

Articole similare:

Un bărbat, de 39 de ani, din Glogova, care, de Paște, și-a stropit mama cu untură încinsă...

[post-views]

Un târgujian, de 54 de ani, a ajuns, sâmbătă, după gratii după ce a distrus mașina vecinului,...

[post-views]

Zeci de roboți umanoizi, fabricați în China, și-au etalat calitățile sportive în semimaratonul de la Beijing, unde...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: