10:59 Tânăr din Drăguțești, reținut după ce și-a amenințat bunica

10:59
[post-views]

Un tânăr, de 27 de ani, din comuna Drăguțești, a fost reținut, miercuri, de polițiștii gorjeni după ce și-a amenințat bunica, de 67 de ani, că-i va da foc la casă

”La data de 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, din comuna Drăguțești, despre faptul că nepotul său a încălcat ordinul de protecție. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, ocazie cu care a reieșit faptul că, un tânăr de 27 de ani, din comuna Drăguțești, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu, prin aceea că a revenit la locuința de domiciliu și a amenințat-o pe bunica sa, în vârstă de 67 de ani, din aceeași localitate, că îi va da foc la casă, fapt ce i-a creat o stare de temere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție” anunță Poliția Gorj.

Din primele verificări a reieșit faptul că, între tânărul de 27 de ani și bunica sa există un istoric privind o faptă de distrugere și două de furt între rude, în perioada 2021-2025.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Târgu Jiu l-au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul poliției gorjene pe tânărul de 27 de ani.

Articole similare:

Pas important pentru salubrizarea din județul Gorj. Va fi introdusă, pentru prima dată, pubela galbenă. ”Am început...

[post-views]

România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat Comisia Europeană. Primele candidaturi...

[post-views]

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că întârzierea repornirii centralei nucleare de la Cernavodă, așteptată cel mai...

[post-views]

Anunţ surpriză pentru noul sezon ”Românii au talent”, de pe Pro TV. Nadia Comăneci intră în juriul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: