13:10 Biletele de tren se scumpesc din nou în decembrie

[post-views]

Biletele de tren se vor scumpi din nou în decembrie, la 4 luni de la ultima mărire a prețurilor, care a fost aplicată în vară. Scumpirea de acum este din cauza ratei inflației și va fi de aproximativ 10%.

Biletele de tren s-au scumpit de patru ori din vara lui 2022 și până acum.

În fiecare lună decembrie, prețurile biletelor de tren cresc în funcție de rata anuală a inflației, atât la CFR Călători, cât și la operatorii privați. 2025 este al treilea an consecutiv în care se întâmplă acest lucru. Mersul Trenurilor 2025-2026 intră în vigoare la 14 decembrie și, de atunci, va fi aplicată scumpirea.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a confirmat pentru HotNews.ro că, pe baza datelor INS, tarifele de călătorie se vor actualiza cu 9,88%. Se ține cont de indicele prețurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional.

Tarifele stabilite prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflaţie, stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie.

Scumpirea biletelor a fost confirmată într-o discuție cu presa și de șeful CFR Călători, Traian Preoteasa: „Conform legii, o dată cu noul plan de Mers, prețul biletelor se indexează cu rata inflației. Aceasta este legea”, a spus el.

Cea mai recentă scumpire a biletelor de tren – din cauza creșterii TVA-ului de la 19%, la 21% a fost la 1 august 2025.

Articole similare:

Președintele AUR, George Simion, îl ”somează” pe șeful statului să desemneze, săptămâna aceasta, o persoană care să...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 30 iunie 2026. Invitați: Ion Tudor și jurnalistul Claudiu Matei

...
[post-views]

Autoritățile locale din comuna Fărcășești au alocat 75.000 de lei pentru reabilitarea bisericii ce poartă hramul Sfinților...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: