O parte dintre pensionarii din România va lua 575 de lei în plus la pensie, în luna decembrie.
Banii sunt oferiți ca ajutor acordat pentru faptul că pensiile nu au fost indexate. De sumele primite, românii își pot cumpăra alimente sau pot achita factura la energie.
Primele sume vor ajunge la destinatari la jumătatea lunii decembrie, atunci când pensionarii vor primi cei 400 de lei, în plus, la pensie. Este vorba despre aproximativ 2.750.000 de seniori, care au venituri lunare de cel mult 2.574 de lei. Ei vor încasa, în decembrie 2025, un sprijin financiar de 400 de lei, reprezentând a doua tranșă a ajutorului total de 800 de lei acordat în acest an.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a făcut acest anunț pe rețelele de socializare. El a precizat că banii vor ajunge la beneficiari chiar înaintea sărbătorilor de iarnă.
„Fondurile sunt prevăzute în buget și vor ajunge la cei mai afectați în această perioadă. Știm că nu rezolvă toate dificultățile de zi cu zi, dar oferă un sprijin real înainte de iarnă. Este o măsură de protecție socială pe care am menținut-o și care va fi utilă”, a transmis ministrul.
Sumele vor fi acordate fie odată cu pensia de la începutul lunii, prin Poștă, fie prin virament pe card, în data de 12 decembrie.
În jur de 2 milioane de români, care încasează pensii mai mari de 2.574 de lei, nu vor primi aceste sume suplimentare. Motivul? Banii sunt destinați exclusiv celor cu venituri reduse, oameni considerați vulnerabili în fața creșterilor repetate de prețuri din ultimii ani.
Bani pentru alimente și energie
De asemenea, pensionarii cu venituri reduse mai pot primi și vouchere de 50 de lei pe lună, pentru plata facturilor la energie electrică. Acest ajutor se acordă doar la cerere, iar banii se virează la începutul fiecărei luni pentru luna precedentă.
Persoanele singure, care au pensii sau venituri de până la 1.950 de lei, dar și cele care locuiesc în gospodării cu mai mulți membri și au pensii sau venituri de până la 1.780 de lei, sunt eligibile pentru a primi acest ajutor.
Voucherele de energie se distribuie fie pe e-mail, fie în format fizic.
Tot în decembrie 2025 va fi virată și a doua tranșă de 125 de lei pe cardurile de alimente, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Nu se știe data exactă când se vor băga banii pe carduri.
Beneficiarii programului sunt pensionarii de cel puțin 65 de ani care primesc indemnizația socială, copiii și adulții cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri lunare de cel mult 2.000 de lei. De asemenea, și familiile sau persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune se încadrează.
Când se virează pensiile în decembrie
Pentru că ziua de 1 decembrie coincide cu Ziua Națională a României și este nelucrătoare, poștașii vor aduce pensiile, pentru 2,3 milioane de români, cu o mică întârziere.
Astfel, primele plăți se vor face începând cu 2 decembrie 2025, pentru aceia care își primesc pensia prin Poșta Română.
În schimb, aproximativ 2,5 milioane de seniori, care primesc pensia pe card, vor încasa banii în data de 12 decembrie.

