Daniel Băluță (PSD) conduce în preferințele electoratului bucureștean pentru fotoliul de primar general cu 27%, fiind urmat de Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR), ambii cu câte 22%, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, în perioada 3 – 14 noiembrie, relatează Agerpres.
Potrivit rezultatelor cercetării sociologice, pe următorul loc se situează candidatul independent Anca Alexandrescu, susținută de AUR, cu 15% din voturi, în timp ce candidații noi sau independenți obțin scoruri mai reduse, între 2% și 5%.
„Printre aceștia se remarcă George Burcea, un candidat recent intrat în competiție, care înregistrează deja 2%. Prezența sa în opțiunile electoratului, deși modestă, indică un început de vizibilitate electorală în condițiile unei candidaturi aflate încă la debutul expunerii publice”, subliniază reprezentanții CURS.
În ansamblu, intenția de vot arată o competiție echilibrată între primele poziții, fără diferențe imposibil de recuperat în dinamica unei campanii electorale.
În privința gradului de respingere, cel mai ridicat nivel îl înregistrează Anca Alexandrescu, menționată de 28% dintre respondenți, arată sondajul.
„Urmează Virgil Zidaru, cunoscut ca Makaveli, cu 20%, și Cătălin Drulă, cu 17%. Candidații partidelor tradiționale prezintă niveluri mai reduse de respingere. Acest indicator arată limitele de acceptabilitate ale fiecărui candidat în rândul electoratului și conturează potențialul fiecăruia în contextul unui scrutin cu un singur tur”, conform CURS.
Opțiunile declarate pentru Consiliul General arată o competiție strânsă între primele patru formațiuni politice. PSD este la 22%, urmat foarte aproape de USR cu 21% și de PNL cu 19%. AUR obține 18%, iar restul partidelor sunt situate între 2% și 5%.
Configurația sugerează un peisaj politic echilibrat, în care nicio formațiune nu se detașează clar, precizează autorii sondajului.
Datele CURS arată un grad de certitudine ridicat privind participarea la vot. Astfel, peste jumătate dintre respondenți – 57% – spun ferm că vor vota, acordând nota maximă, iar alți 9% se declară foarte probabil participanți. Doar o minoritate de 3% afirmă că nu vor merge la vot. Aceste date arată un interes electoral solid și o potențială mobilizare ridicată în rândul populației Capitalei.

