ANAF a început să verifice proprietarii de mașini de lux, a anunțat, marți, președintele Adrian Nica.
„Da, ANAF a început acea analiză. Da, sunt verificări în teritoriu. O să vă prezentăm rezultatele la fiecare etapă. Când mă refer la „etapă”, mă refer la numărul de contribuabili verificați”, a declarat președintele ANAF.
Fiscul derulează aceste verificări pentru a identifica discrepanțele dintre valoarea bunurilor deținute și veniturile declarate oficial. În perioada următoare, ANAF urmează să prezinte 47 de astfel de cazuri.
„Noi am făcut analiza pe fiecare județ în parte și avem un număr egal de contribuabili verificați în fiecare județ”, a precizat Nica.
Șeful Fiscului susține că ANAF va pune sechestru pe bunuri, iar unde există fapte de evaziune fiscală, va sesiza organele statului.
Adrian Nica avertiza, anterior, că Fiscul va verifica persoanele care „nu pot justifica mașina de 100.000 de euro” și va confisca 70% din averile care nu pot fi justificate.
„Fiecare bombardier din țara asta să se gândească de trei ori înainte să se urce în mașina pentru care nu are venituri să o justifice, că ANAF o va confisca”, a spus Nica, luna trecută, la Antena 3.

