Nemulțumiți de declarațiile făcute de liderii PNL și USR pe tema drumului expres Craiova-Târgu Jiu, social-democrații gorjeni au atacat dur cele două partide, printr-un comunicat de presă transmis la finalul săptămânii trecute.
Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, spune că prelungirea activității Complexului Energetic Oltenia și realizarea drumului de mare viteză sunt cele mai importante probleme ale județului, însă a observat ”reacții ciudate” din partea celor două formațiuni politice, partenere la guvernare.
Weber amintește că fostul ministru PNL al Energiei, Virgil Popescu, a refuzat să rediscute, cu Comisia Europeană, termenele de închidere a mineritului.
Weber mai spune că are ”mari semne de întrebare” privind atitudinea PNL și USR pe zona de energie, în condițiile în care ”critică orice e bun”.
În ceea ce privește drumul expres, Mihai Weber afirmă că proiectul este unul ”matur”, cu 5 loturi scoase la licitație.
Liderul PSD este deranjat că șefii USR Gorj au afirmat că singurul care a făcut ceva pentru acest proiect este fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, dar și pentru că președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, a spus că n-ar fi fost finalizat nici studiul de fezabilitate.