Cristina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din România, dar şi din regiune, a confirmat cifrele privind restructurarea personalului la nivelul companiei. Ea precizează că tăierea de posturi deja a început.
„Referitor la reducerea forţei de muncă, vă asigurăm că analizăm provocările legate de costuri. Analizăm tranziţia către un mediu cu preţuri mai mici la petrol. Şi avem, aşa cum am menţionat, programe pentru creşterea eficienţei costurilor, care includ şi analiza dimensiunii forţei de muncă. Am făcut deja unele reduceri. Estimăm o reducere de aproximativ 1.000 de posturi, dintre care suntem deja la jumătate, majoritatea fiind realizate anul acesta, dar o parte va fi realizată în 2026 şi 2027. Da, continuăm să facem acest lucru şi lucrăm la multe măsuri, deja în curs de implementare”, a transmis CEO-ul către investitori.
Ţinta totală de economii este de aproximativ 150 milioane euro, de realizat până în 2027 faţă de 2024. Aceasta include personal, servicii, simplificare, automatizare.
Sectorul de hidrocarburi trece printr-un amplu proces de reorganizare la nivel global, Financial Times anunţând, în toamnă, că şi ConocoPhillips intenţionează să-şi reducă cu o pătrime numărul de angajaţi până la finalul anului viitor, ca urmare a temerilor că o majorare a producţiei cartelului OPEC va provoca o scădere abruptă a preţurilor. Asta după ce gigantul BP a anunţat, luna trecută că-şi va diminua cu cu cel puţin 15% numărul angajaţilor, aflat în prezent la 40.000. Şi Chevron a prezentat, în februarie, un plan de micşorare cu o cincime a numărului său de angajaţi.
Restructurarea decisă de OMV este una mai redusă, urmând a părăsi grupul 2.000 din cei 23.000 de angajaţi (8,7%), susţine presa austriacă. 400 dintre aceştia vor proveni din desfiinţarea unor posturi din Austria, unde compania are 5.400 de angajaţi. Procentul pe Austria (de 7,4%) este mai mic decât cel pe întreg grupul.
Cum în România sunt angajaţi 44% (10.158 de persoane) din salariaţii grupului, probabil că cifra disponibilizărilor se va situa în jurul celei de 1.000 de persoane.
OMV Petrom şi-a majorat cu 25% numărul de angajaţi (peste 2.000 de salariaţi suplimentari) în ultimul an, în principal ca urmare a unor internalizări anumitor activităţi de operaţiuni şi mentenanţă în divizia explorare şi producţie, ajungând la 10.158 de salariaţi la mijlocul acestui an, de la 8.098 de salariaţi la mijlocul anului trecut. Compania română va decide cine va părăsi grupul.
Conducerea de la Viena propune de obicei o cifră ţintă, iar filialele se ocupă propriu-zis de programul de restructurare, pe care-l trimit apoi spre aprobare. În urma unor negocieri suplimentare ulterioare, se aprobă programele de restructurare ale fiecărei filiale. Ceilalţi aproximativ 600 vor proveni fie din filialele din zonele în care OMV şi-a redus prezenţa, fie de la rafinăria sa din sudul Germaniei dau din Slovacia.

