Pandurul: Omul care conduce societățile mixte CEO–Tinmar devine administrator alături de șeful Plaveti. Andrei Benghea-Mălăieș, actualul director general SPV – CEO & Tinmar, a fost desemnat administrator la Romgaz, în aceeași echipă cu Iulius-Dan Plaveti, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO). Numirile celor doi vor fi oficializate pe 11 noiembrie. Coincidența nu este deloc întâmplătoare, având în vedere că Benghea-Mălăieș conduce toate societățile mixte create de CE Oltenia împreună cu Tinmar Energy, iar aceste entități au legături directe cu CE Oltenia. În CV-ul său, Benghea-Mălăieș figurează ca director al societăților Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz (CCCG) Turceni S.A. – cu o capacitate de 475 MW – și al companiilor Parc Fotovoltaic Turceni, Bohorelu, Pinoasa și Rovinari, care cumulează aproximativ 280 MW de energie fotovoltaică.
Gorjonline: Agent de poliție, vizat într-un dosar de proxenetism! Colecta chiria de la prostituate, în uniforma de polițist. Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au descins în forță, marți dimineața, la mai multe locații din Târgu Jiu și București. Perchezițiile au vizat imobile deținute de un cunoscut om de afaceri din Târgu Jiu, în care, potrivit unor surse, erau cazate tinere care practicau prostituția. Printre persoanele vizate de anchetă se numără și Mihai Roberto Pițigoi, agent de poliție în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Surse apropiate anchetei susțin că acesta este fiul afaceristului pe numele căruia figurează imobilele închiriate în regim hotelier, devenite, în fapt, bordeluri mascate. Mai grav, anchetatorii ar deține probe care arată că polițistul ar fi mers în mod repetat la aceste locații pentru a colecta sumele de bani, ce reprezentau chiria, de la tinerele implicate în activitatea de prostituție. În unele cazuri, spun sursele, acesta ar fi fost îmbrăcat chiar în uniforma de serviciu. Există informații potrivit cărora tânărul polițist se bucura de o oarecare protecție din partea șefilor din poliție și nu sunt excluse nici anumite complicități.
Gorjeanul: Decizie a Tribunalului București în dosarul fostului director al SE Rovinari, Iosif Chircă, judecat pentru corupție. Tribunalul București a decis, la finalul săptămânii trecute, menținerea măsurii controlului judiciar pentru Iosif Chircă, fostul director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, trimis în judecată într-un dosar de corupție. Chircă este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită în valoare de 5.000 de euro pentru a facilita o relație comercială între sucursala CEO și firma Techno Montaj SRL. Banii i-ar fi fost oferiți de afaceristul Petru Eugen Ion, administratorul Techno Montaj SRL, în legătură cu unele contracte comerciale ale firmei acestuia cu CEO. Tatăl afaceristului, Dumitru Ion, este considerat de anchetatori drept orchestratorul întregii manevre, fiind cel care a avansat suma și l-a îndemnat pe fiul său să o înmâneze directorului. Dosarul, înregistrat la Tribunalul București, vizează patru inculpați: Iosif Chircă, Petru Eugen Ion, Ion Macovei, restul celor aflați, la un moment dat în dosar, au încheiat acorduri de recunoaștere a faptelor cu procurorii anticorupție.
Impact în Gorj: Ilie Petrescu și-a găsit partid după ce a fost dat afară din SOS. Fostul senator PRM, Ilie Petrescu, a mai bifat un partid în încercarea sa de a se regăsi politic după ce a fost dat afară din SOS de către Diana Șoșoacă. Mai exact, Petrescu s-a refugiat în noua formațiune politică înființată de către europarlamentarul Luis Lazarus, partid care o susține pe jurnalista Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei. Într-o fotografie postată de Lazarus, Petrescu, cel care a condus organizația SOS Gorj până la recenta destituire, pozează zâmbitor chiar în primul rând. Europarlamentarul Luis Lazarus și-a lansat partidul Dreptate și Frăție, iar acum construiește frontul parlamentar. Lazarus rupe din rândurile SOS România toți nemulțumiții de politică dusă de Diana Șoșoacă.
Sabotorii: Cere renunțarea la artificii de Revelion: „Să protejăm animalele și mediul!”. Discuții aprinse la Bumbești-Jiu, după ce Georgian Udrescu, consilier local independent, a lansat public o propunere care a stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare. Udrescu cere Primăriei Bumbești-Jiu să renunțe la focurile de artificii de Revelion și să le înlocuiască cu un spectacol de lasere și lumini, pentru a proteja animalele și mediul înconjurător. „În calitate de consilier local cer public Primarului orașului Bumbești-Jiu ca anul acesta, de Revelion, să organizăm un spectacol de lasere de lumini și să renunțăm la focul de artificii pentru protecția animalelor și a mediului!”, a scris Udrescu într-o postare pe Facebook. Propunerea consilierului independent vine în contextul în care, la nivel național, tot mai multe administrații locale aleg să înlocuiască focurile de artificii cu show-uri de lumini, proiecții 3D sau concerte, invocând motive legate de siguranță, poluare fonică și protecția animalelor.

