13:05 Import de energie din Ungaria la maximul de suportabilitate a rețelei

blank
[post-views]

Astăzi, târziu după-amiază, spre seară, înregistrăm un maxim posibil al importurilor de energie din Ungaria.

Din datele OPCOM (operatorul bursei de energie), la orele 18.00, 19.00 și 20.00 vom avea un import instantaneu de peste 3.000 de MW, cu un maxim de 3.332 MW la 19.00, adică maximul posibil de capacitate a rețelei dintre cele două țări, arată economedia.ro. Tot la acele ore, exportul nostru către Bulgaria depășește 2.000 de MW, deci este de presupus că parte din ce aducem din Ungaria doar tranzitează România, în drumul către Bulgaria. Dar, chiar și așa, 1.200 – 1.400 MW rămân aici, pentru a satisface consumul intern, dovada faptului că limitele Sistemului Energetic Național sunt serios testate atunci când consumul crește, iar sursele regenerabile nu livrează.

Spre exemplu, astăzi, chiar este o zi slabă pentru regenerabile, cu acalmie atmosferică și cer noros, așa că nu avem producție nesemnificativă în eolian și fotovoltaic (700 MW cumulat, de dimineață, la peste 6.000 de MW instalați). Celelalte surse convenționale sunt total insuficiente pentru a acoperi consumul intern. Termocentralele pe gaze produc la maximum – în condițiile în care termoficarea merge în continuare, dar se vede imediat lipsa Iernut, unitatea Romgaz de 430 MW, care nu se mai termină odată și nu-și aduce aportul la SEN.

Termocentralele pe cărbune produc și ele cât pot, în condițiile în care mare parte din capacități au fost închise (mai sunt circa 1.000 – 1.200 MW disponibili pentru această iarnă, apoi vom închide tot în august 2026, conform angajamentelor luate în fața UE, rămânând doar cu 1.500 MW – doar în rezervă, nu activi).

Hidroelectrica nu generează decât arareori peste 2.000 de MW, rămânând în cea mai mare a timpului la o producție ușor peste 1.000 de MW, câteodată și sub acest nivel. Doar nuclearul merge în banda lui obișnuită – 1.300-1.400 MW, asta dacă nu apare vreo avarie subită care să incapaciteze unul dintre cele două reactoare de la Cernavodă.

SEN depinde extrem de mult de sectorul regenerabil, care are însă o producție discontinuă de energie. Zilele trecute, erau zile senine și calde, mai bătea și vântul, așa că înregistram exporturi nete de energie pe cele mai multe intervale orare. Acum, cu zile noroase și fără vânt, avem importuri din Ungaria la capacitatea maximă a rețelei. Iar acest lucru se întâmplă la temperaturi medii de 13-14 grade.

La iarnă, dacă prindem zile cu -10 grade, cu nor și fără vânt, Sistemul Energetic Național s-ar putea trezi cu o misiune imposibilă de asigurare a consumului pentru România, chiar și cu importuri maximale din toate direcțiile și cu pornirea a ce capacități locale mai avem în funcțiune.

Acum, la orele de seară de maxim consum, avem un necesar de circa 7.600 MW. Cu regenerabilele aproape fără aport în SEN, deficitul este de peste 2.000 de MW.

Din experiența anilor trecuți, zilele geroase de iarnă pot aduce consumuri pe seară de 8.500 – 8.800 MW. Fără aportul regenerabilelor, deficitul ar putea să se ducă chiar și peste 3.500 MW, adică vor fi nevoiți să aducem energie și din Ungaria, și din Bulgaria – asta dacă și vecinii vor avea de unde să ne dea.

Articole similare:

Liderul sindical Nicu Bunoaica susține că a purtat o discuție cu Ludovic Orban, consilier al președintelui Nicușor...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Fărcășești au finalizat de modernizat mai multe străzi, altele fiind aproape de finalizare....

[post-views]

Termocentrala Rovinari ar putea internaliza cu succes costul certificatului de carbon, însă cea de la Turceni nu...

[post-views]

Mutarea lui Dan Iulius Plaveti de la Complexul Energetic Oltenia în consiliul de administrație al Romgaz, este...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: