Grupul consilierilor locali PNL Târgu Jiu a venit cu precizări după ce viceprimarul Adrian Tudor a afirmat că ar fi fost de acord cu mutarea statuii lui Constantin Brâncuși, din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, în fața primăriei.
„Grupul consilierilor locali PNL Târgu Jiu dezminte categoric informațiile false lansate de Adrian Tudor privind mutarea statuii lui Brâncuși. Precizăm ferm:
- Nu s-a acordat niciun vot de către consilierii municipali și nu a existat nicio dezbatere pe tema mutării statuii lui Constantin Brâncuși din fața Casei de Cultură, lângă Primăria Târgu Jiu;
- Nu a existat nicio hotărâre de consiliu local pe acest subiect;
- Relocarea statuii poate fi un subiect de dezbatere, mai ales că nu avem încredere în capacitatea echipei conduse de Marcel Romanescu de a finaliza lucrările de modernizare a Casei de Cultură.
Viceprimarul Adrian Tudor minte, fapt care ne arată că echipa lui Romanescu continuă să își bată joc de moștenirea lui Brâncuși, tratând-o ca pe o povară administrativă și cu aceeași neseriozitate cu care tratează tot orașul nostru. Cu această ocazie, îl invităm pe Adrian Tudor să explice public declarațiile sale cu privire la “acordul de principiul al consilierilor locali”. Deciziile privind patrimoniul național nu se iau pe genunchi, fără dezbatere, fără responsabilitate și fără transparență. De aceea, grupul consilierilor PNL va solicita oficial punctul de vedere de la proaspătul constituit Consiliu Științific al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, format din specialiști, tocmai pentru a proteja și a pune în valoare opera marelui maestru și imaginea sa” transmit liberalii.

