Liderul sindical Nicu Bunoaica susține că a purtat o discuție cu Ludovic Orban, consilier al președintelui Nicușor Dan, pe tema proiectului de lege promovat de AUR pentru prelungirea activității Complexului Energetic Oltenia.
”A spus că va fi o mare problemă la Uniunea Europeană, legea decarbonizării fiind la nivel european. Trebuie o luptă comună a oamenilor politici, e nevoie de unitate politică mare” spune președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.
Dacă nu se va întâmpla acest lucru, planul de închidere va fi pus în aplicare, afirmă sindicalistul.
Totuși, dacă proiectul AUR pentru CEO va ajunge la vot în parlament, lui Nicu Bunoaica îi vine greu să creadă că parlamentarii PSD și PNL nu-l vor vota.
Liderul sindical nu crede în prelungirea vieții a 3 grupuri pe cărbune până în 2029, ci în amânarea închiderii până în august 2026.

