Anunțul ministrului Energiei, Bogdan Ivan, că trei grupuri pe cărbune vor funcționa până în anul 2029, este privit cu scepticism de unii dintre salariații Complexului Energetic Oltenia.
”Până nu văd scris negru pe alb, nu am cum să dau gir acestui ministru sau guvernului” spune Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia.
Din comunicarea oficialilor de la București, minerul a înțeles că, dacă nu sunt demarate investițiile în grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice, până în august 2026, compania se va închide.

