Final de săptămână cu meciuri în deplasare pentru juniorii CSM Târgu Jiu

blank
[post-views]

Final de săptămână cu meciuri în deplasare pentru juniorii CSM Târgu Jiu. Sâmbătă și duminică, Grupele U19, U17, U16 și U15 vor juca cu grupele similare de la CS Academia de Fotbal Gică Popescu și ACS Unirea Bascov.�

După ce au început returul cu victorii pe linie, juniorii gorjeni vor să încheie și această săptămână cu o nouă serie de reușite. Cei care deschid seria partidelor sunt Juniorii U16 CSM Târgu Jiu, care merg la Bascov, pentru duelul cu Unirea din localitate. Se anunță o confruntare interesantă între echipele care sunt pe locurile 2 și 3 în clasamentul la zi al Seriei a 6-a din Campionatul Național U16. Gorjenii lui Florin Popete sunt pe locul 2, cu 19 puncte, iar gazdele ocupă locul 3, cu 18 puncte. În tur, gorjenii s-au impus la limită, scor 2-1. Florin Popete spune că băieții săi merg încrezători în șansele lor de a obține un nou succes, care să-i mențină în lupta pentru un loc pe podium.�

Florin Popete, antrenor CSM Târgu Jiu U16: ”La final de săptămână jucăm în deplasare cu Unirea Bascov, echipa de pe locul 3. Ne așteaptă un meci destul de greu. Bascov are o echipă destul de bună, care ne-a pus destule probleme și în tur. Noi mergem acolo cu încredere și sper să facem un joc reușit pentru a ne menține în lupta pentru podium.”

Tot la Bascov vor juca și Juniorii U15 ai CSM Târgu Jiu, contra grupei similare de la Unirea. CSM Târgu Jiu este liderul Seriei a 6-a din Campionatul Național U15, cu 27 de puncte, în timp ce gazdele sunt la 12 puncte în spatele grupării gorjene. Unirea a strâns 15 puncte. În tur, CSM Târgu Jiu s-a impus categoric, scor 6-1. Chiar și în aceste condiții, antrenorul Dan Staicu și-a avertizat jucătorii că nu va fi un meci ușor la Bascov.

Dan Staicu, antrenor CSM Târgu Jiu U15: ”Urmează o etapă grea în deplasarea cu Unirea. Cunoaștem bine echipa din Bascov, din tur, de la acea victorie clară. Chiar dacă am câștigat acel joc fără probleme, pentru meciul de sâmbătă trebuie să rămânem concentrați, pentru că întâlnim un adversar bine organizat.”

După confruntările de sâmbătă, de la Bascov, duminică, la Craiova, va avea loc cea din Seria a 7-a din Campionatul Național U19, dintre Academia de Fotbal ”Gică Popescu” și CSM Târgu Jiu. Echipa pregătită de Sorin Vintilescu și Ion Bură este liderul seriei, cu 27 de puncte. Gazdele sunt pe penultimul loc, cu doar 3 puncte acumulate. În tur, băieții lui Vintilescu au câștigat categoric confruntarea cu echipa din Bănie, scor 7-0. Gorjenii merg hotărâți să-și respecte statutul de lider și să câștige cele 3 puncte.

Sorin Vintilescu, antrenor CSM Târgu-Jiu U 19: ”Mergem la Craiova hotărâți să facem un joc bun și să câștigăm.”

Și liderul Seriei a 7-a din Campionatul Național U17 vrea victoria în Bănie, contra grupei similare de la Academia de Fotbal ”Gică Popescu”. Gorjenii lui Florin Popete domină seria și au strâns 28 de puncte, fiind singura echipă fără înfrângere. Gazdele sunt pe locul 6, cu 14 puncte. Florin Popete le cere jucătorilor săi atenție maximă la echipa gazdă, una imprevizibilă.

Florin Popete, antrenor CSM Târgu Jiu U17: ”Întâlnim o echipă destul de bună, dar cu rezultate imprevizibile. Suntem conștienți de importanța meciului, iar băieții trebuie să fie capacități la maximum pentru a obține un rezultat bun.”

Articole similare:

Un tânăr, de 21 de ani, din Târgu Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a...

[post-views]

CSM Târgu Jiu merge, sâmbătă, la Târgu Cărbunești, pentru meciul cu Gilortul, partidă care încheie turul de...

[post-views]

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona a devenit, joi, cea mai înaltă biserică din lume, după ce o...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: