Mihai Weber: ”Rămân 3 grupuri funcționale până la 1 ianuarie 2030”

[post-views]

Discuția de marți, de la Ministerul Energiei, a fost menită să lămurească semnele de întrebare apărute în rândul minerilor și energeticienilor după declarațiile făcute de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, susține, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Popescu afirmase că grupurile pe cărbune vor mai funcționa până la vară, aceasta fiind ultima prelungire acceptată de Comisia Europeană.

Weber spune, însă, că lucrurile nu stau deloc așa și că trei grupuri pe cărbune vor funcționa până în 2030, iar două se vor afla în rezervă până în august, când se va decide ce se va întâmpla cu ele.

Directori și lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia, parlamentarii PSD, dar și președintele Consiliului Județean au participat, marți, la discuția cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan.  

Mihai Weber declară că grupurile pe cărbune vor fi închise doar atunci când vor fi funcționale noile capacități, grupurile pe gaze și parcurile fotovoltaice. Bugetul CEO urmează să fie aprobat în câteva zile.

Liderul PSD Gorj mai spune că este bine că partidul său conduce acum Ministerul Energiei, implicându-se în problema prelungirii funcționării centralelor pe cărbune.

Articole similare:

Pandurul: Grădini și viță-de-vie distruse, în Bălănești. „Roșii, ardei, via, totul e făcut praf”. Grindina a făcut...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu legea care modifică și...

[post-views]

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), îi critică pe social-democrați pentru eșecul în cazul legii salarizării,...

[post-views]

Petrișor Peiu, liderul grupului AUR din Senat și unul dintre oamenii importanți ai partidului, și-a schimbat poziția...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: