08:49 Spitalele vor trebui să instaleze camere și să înregistreze imagini video din interior

blank
[post-views]

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, la Iași, că, odată cu modificarea legislației din România, toate spitalele publice din țară vor fi obligate să instaleze camere de supraveghere video și să păstreze înregistrările pentru maxim 60 de zile.

”În multe spitale publice din România, în momentul de față există camere de luat vederi, există și butoane de panică, dar, pentru că nu exista legislație, camerele de monitorizare nu înregistrau imagini. Odată cu modificarea legislativă, unitățile sanitare vor fi obligate, acolo unde există camere de luat vederi, să monitorizeze și să înregistreze imaginile pentru maxim 60 de zile. Acolo unde nu există, timp de doi ani de la momentul apariției în Monitorul Oficial, să instaleze astfel de camere”, a afirmat ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a precizat că, prin proiectele derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a semnat deja peste 200 de contracte cu unități medicale.

”Vă pot spune cu certitudine că, din proiectele PNRR derulate de Ministerul Sănătății, au fost semnate 207 contracte. Practic, sunt 207 spitale. E un procent important Peste 70% din ele au și astfel de soluții de monitorizare video și sisteme digitale de alertare”, a spus ministrul Rogobete.�

Articole similare:

Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri seară, că există conflicte în coaliția de guvernare, că unele dintre...

[post-views]

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Slatina, că partidul său susține ca deciziile privind reducerile...

[post-views]

Primarii Craiovei și Târgu-Jiului, Olguța Vasilescu și Marcel Romanescu, au discutat, vineri, despre pregătirile pentru Anul Brâncuși....

[post-views]

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, vineri, la Bistrița, că va prezenta în viitoarea ședință a Consiliului...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: