O pereche de adidași care îți ridică singuri picioarele la fiecare pas este noul proiect futurist al celor de la Nike, intitulat Project Amplify, fiind o inițiativă care promite să transforme modul în care ne deplasăm zi de zi.
Sistemul, aflat încă în stadiu de prototip, a fost dezvoltat în colaborare cu compania de robotică Dephy și se bazează pe o brățară motorizată montată în jurul gleznei. Aceasta conține un mic motor, o curea de acționare și o baterie reîncărcabilă care asistă mișcarea călcâiului, reducând semnificativ efortul la mers sau alergare.
Cum funcționează „asistentul” de mers Nike
Deși la prima vedere pare o invenție pentru atleți, Nike spune că dispozitivul este gândit pentru oamenii obișnuiți care vor să meargă mai mult, cu mai puțin efort, la fel cum o bicicletă electrică ajută pedalatul. În testele desfășurate până acum, cu peste 400 de persoane, compania a observat o scădere a efortului metabolic și o creștere a eficienței la mersul de zi cu zi, mai ales la ritmuri moderate (10–12 minute per milă).
Deocamdată, produsul nu este pregătit de lansare comercială, iar Nike estimează că primele versiuni pentru public ar putea apărea abia în 2028, după mai multe runde de testare internă.
În paralel, gigantul american a anunțat și o restructurare majoră a diviziilor sale de Inovație, Design și Produs, care vor funcționa acum sub un singur hub creativ. Mișcarea vine într-un moment în care tot mai mulți fani reproșează brandului că „a pierdut scânteia”, preferând să relanseze modele vechi cu mici variații estetice. Noua strategie, denumită „Sport Offense”, are tocmai scopul de a readuce spiritul inovator care a consacrat Nike.
Pe lângă Project Amplify, compania a prezentat și alte inițiative din aceeași direcție: Aero-FIT, un sistem de răcire pentru echipamente sportive care dublează fluxul de aer, și Nike Mind, o gamă de încălțăminte inspirată din neuroștiință, creată pentru a susține concentrarea și starea mentală a sportivilor.

