07:12 Manu Tomescu: Telenovela „Noi salvăm Complexul Energetic Oltenia”, sezonul 13, episodul 10

blank
[post-views]

Declarațiile ministrului Energiei, Bogdan Ivan, de miercuri seară, fac parte din telenovela ”Noi salvăm Complexul Energetic Oltenia” spune Manu Tomescu, fost vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari.

”Telenovela „Noi salvăm Complexul Energetic Oltenia”, sezonul 13, episodul 10. Oameni buni, din anul 2012, de când s-a înființat Complexul Energetic Oltenia, liderii politici împreună cu liderii federațiilor sindicale au fost protagoniștii unei telenovele care pare că nu se mai termină: „Noi salvăm Complexul Energetic Oltenia”. Ei bine, în această săptămână am putut urmări episodul 10 din ultimul sezon (sezonul 13), iar protagoniștii și-au jucat, încă o dată, rolurile, fără cusur! În rolul principal, în acest sezon, Bogdan Ivan, și trebuie să recunoaștem că joacă bine! Adică… ține telenovela caldă, ca să spun așa” afirmă fostul sindicalist.

Tomescu amintește că, de la înființarea sa, în 2012, CE Oltenia a pierdut peste 14.000 de locuri de muncă.

”Dar, lăsând gluma la o parte, haideți să facem împreună o retrospectivă a acestei „capodopere” de 13 ani. În primul sezon (2012), Complexul Energetic Oltenia avea aproximativ 20.000 de locuri de muncă, toate cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. În sezonul 13 (adică azi), au mai rămas cam 6.000 de locuri de muncă cu contracte pe perioadă nedeterminată! CONCLUZIE: În 13 ani de telenovelă mincinoasă „Noi salvăm Complexul Energetic Oltenia”, această industrie a pierdut peste 14.000 de locuri de muncă! Și cu toate acestea, actorii principali, din politică și din sindicate, joacă în continuare cu zâmbetul pe buze, fără nici o remușcare!” spune Tomescu.

Fostul lider afirmă că a văzut, miercuri seară, în „episodul 10”, ”cum toți țopăiau de bucurie, că au „salvat” iarăși Complexul Energetic Oltenia!”

”Eu i-aș întreba, totuși, aceleași lucruri simple, pe care le tot întreb de ani de zile: 1.Când se aprobă bugetul companiei 2. Când încep angajările în producție, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată? 3.Câte contracte de energie și pe câți terawați, a semnat compania pentru anul viitor? Doar trei întrebări simple… Deși, dacă ar fi să le numărăm pe toate, lista ar fi cât un scenariu de telenovelă completă” concluzionează fostul lider al Energia Rovinari.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, într-o conferință de presă, că ”România va avea în continuare centralele pe cărbune active. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, două dintre ele cel puţin până la finalul lunii august a anului viitor”.

Articole similare:

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a declarat, miercuri, la conferința extraordinară a PSD Dolj, care l-a desemnat candidat...

[post-views]

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat că varianta finală a Planului Naţional de Redresare...

[post-views]

România va menține în funcțiune mai multe centrale pe cărbune, după renegocierea Planului Național de Redresare și...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea care aduce modificări semnificative în sistemul sanitar românesc, prin măsuri...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: