“Ordonanța 52 este un dezastru legislativ, o hârtie scrisă pe genunchi de oameni nepricepuți!” răbufnește primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, nemulțumit de prevederile actului normativ care a tăiat cheltuielile UAT-urilor, pe final de an.
Edilul spune că ordonanța a blocat investițiile de ori tip, chiar dacă este vorba, spre exemplu, despre reparații urgente la școli sau grădinițe.
Mădălin Ungureanu se declară dezamăgit de actualul guvern.
”Au indus o panică în rândul oamenilor, al angajaților, peste tot! Stau de 7 luni neputincioși. (…) Este o catastrofă” spune edilul.
Primarul comunei Bălești este nemulțumit și de atitudinea partidului său, PSD, care pleacă din ședințe sau amenință cu ieșirea de la guvernare, dar nimic nu se rezolvă.