Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la Antena 3, că, în coaliţia de guvernare, s-a revenit la decizia de reducere a 10% din posturile efectiv ocupate din administrația publică locală. El a menţionat că pachetul 3 va include şi măsuri de stimulare a economiei, iar, în noiembrie, va fi aprobat.
”În această săptămână, la coaliţie ne-am întors la 10% din posturile efectiv ocupate. Asta înseamnă 30% din totalul posturilor, 12.700 de posturi efectiv ocupate, pe de-o parte, dar să facem împreună cu administraţia centrală, sunt de acord, trebuie făcută împreună cu administraţia centrală şi să facem împreună cu acel pachet în care sunt câteva prevederi prin care vom stimula economia în anii care urmează”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că, ”dacă va fi un pachet, va fi un pachet cu 3 proiecte de legi, pe administraţia centrală, pe administraţia locală şi pe zona economică şi de şomaj”.
”Asta a fost discuţia în această săptămână, în coaliţie şi dacă reuşim să punem acest pachet, atunci, undeva în noiembrie, îl putem aproba”, a arătat Kelemen Hunor.
Social-democraţii spun că vor susţine acest pachet doar dacă vor fi incluse şi propuneri de relansare a economiei. Pachetul 3 ar urma să fie aprobat tot prin procedura asumării răspunderii.