Judecătorii de la Curtea Constituțională (CCR) decid, astăzi, ce se întâmplă cu pensiile magistraților. E al treilea termen pentru judecata acestei decizii. Subiectul a generat un conflict mocnit, care durează de două luni, între Justiție și Guvern. Instanțele funcționează la capacitate minimă de la sfârșitul lunii august, iar mare parte a proceselor este amânată.
Curtea Constituțională are programată luni, la ora 14:00, pronunțarea pe legea privind reforma pensiilor magistraților, după două amânări ale deciziei. Actul normativ ar putea să prelungească vârsta de pensionare a procurorilor și judecătorilor până la 65 de ani, iar pensia în magistratură nu va mai putea depăşi 70% din valoarea ultimului salariu.
Reforma pensiilor magistraților a stârnit controverse de proporții în rândul magistraților, mai ales a judecătorilor, care și-au suspendat activitatea cu excepția ”cazurilor urgente”.