Un cutremur slab, cu magnitudinea 3, s-a produs, sâmbătă, la ora locală 14:31, în zona seismică Făgăraș – Câmpulung, județul Vâlcea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la adâncimea de 5 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 37 kilometri nord de Râmnicu Vâlcea, 43 kilometri sud de Sibiu, 81 kilometri nord-est de Târgu Jiu, 82 kilometri nord-vest de Pitești, 84 kilometri sud de Mediaș, 86 kilometri sud-est de Alba Iulia.
În luna octombrie, în România s-au produs 16 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4 pe Richter. Cele mai mari seisme din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.
Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, pe 16 septembrie.