Survivor România trece la Antena 1. După Kanal D și PRO TV, show-ul se mută din nou

blank
[post-views]

Unul dintre cele mai cunoscute formate de reality show din lume, ”Survivor”, difuzat până anul acesta de Pro TV, se mută la o nouă televiziune.

Antena 1 a anunţat achiziţionarea drepturilor pentru producţia şi difuzarea emisiunii, care va debuta în primăvara anului 2026.

Anunţul marchează o nouă etapă pentru postul din grupul Antena, care a devenit în ultimii ani „casa marilor reality show-uri”, cu producţii precum ”Asia Express”, ”Power Couple” şi ”Insula Iubirii”, spune televiziunea.�

„Prin achiziţionarea formatului Survivor, Antena 1 îşi consolidează poziţia de lider în producţiile de reality show pentru români. Survivor este o competiţie care inspiră, provoacă şi uneşte publicul prin poveşti autentice, momente de intensitate şi emoţie reală. Antena 1 îşi menţine astfel angajamentul de a aduce telespectatorilor divertisment la cel mai înalt nivel”, a declarat Mihai Ioniţă, CEO Antena.

Castingul pentru noul sezon a început

Televiziunea a deschis deja înscrierile pentru concurenţii care vor face parte din prima ediţie produsă de Antena. Cei selectaţi vor fi izolaţi într-o locaţie exotică, unde vor trebui să supravieţuiască cu resurse limitate, să concureze în probe de forţă, rezistenţă şi strategie, şi să dovedească spirit de echipă şi curaj.

”Survivor”, unul dintre cele mai longevive formate TV la nivel internaţional, a fost creat în 1997 de producătorul britanic Charlie Parsons şi a fost adaptat în peste 50 de ţări. Formatul testează limitele fizice şi psihice ale concurenţilor, care luptă pentru a ajunge până la final şi a ridica trofeul de „supravieţuitor”.

Antena 1 promite un sezon „impresionant”, care va combina forţa brandului internaţional cu expertiza locală în realizarea formatelor de mare anvergură.

Articole similare:

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei anunță că a dispus efectuarea unui control la Distrigaz Sud,...

[post-views]

Deputații au adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru deblocarea investițiilor hidroenergetice. Actul normativ permite reluarea lucrărilor...

[post-views]

”Cu siguranță activitatea Complexului Energetic Oltenia se va prelungi, însă nu fără condiții” spune jurnalistul Claudiu Matei,...

[post-views]

Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia vor discuta despre protecția socială a salariaților, în caz de concedieri...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: