S-au luat probe din grafitul de la Baia de Fier și au fost trimise investitorilor care s-au arătat interesați să-l exploateze, declară ministrul Economiei, Radu Miruță.
”Am dat dispoziție să se ridice 4 probe, pentru ca, apoi, să vedem ce punem pe tarabă pentru a găsi sursă de finanțare” spune oficialul.
Ministrul USR reafirmă că fosta guvernare Ciolacu nu ar fi făcut niciun pas în vederea exploatării acestei resurse.
”Suntem în discuții cu lideri ai industriei pentru fabrici de baterii, exfolierea grafenului. Cât timp sunt acolo, grafitul va fi procesat pe raza Gorjului” declară Radu Miruță.