Astăzi, în municipiul Târgu Jiu, a avut loc manifestarea solemnă dedicată comemorării a 109 ani de la eroicele lupte de la Podul Jiului, un moment de profundă încărcătură istorică și simbolică pentru județul Gorj și întreaga Românie.
”Instituția Prefectului – Județul Gorj a fost reprezentată de domnul subprefect Aurelian-Gheorghe Gârbaciu și consilierul prefectului județului Gorj, domnul Ionuț-Dinu Drăgoi, alături de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, cadre militare, oficialități locale și cetățeni.
În toamna anului 1916, în contextul Primului Război Mondial, forțele române și localnicii gorjeni au opus o rezistență curajoasă în fața trupelor germane care încercau să pătrundă în inima țării. Podul de peste Jiu a devenit atunci locul unei lupte crâncene, în care vitejia soldaților români și sprijinul populației civile au reușit să respingă înaintarea inamicului.
Printre cei care s-au remarcat în acele zile sumbre, dar glorioase, se numără și Ecaterina Teodoroiu, devenită ulterior simbol al eroismului feminin românesc, și generalul Ion Dragalina, care a plătit cu viața îndârjirea de a-și apăra patria.
Prin astfel de evenimente, păstrăm vie memoria celor care au luptat pentru libertate și demnitate. Luptele de la Podul Jiului rămân o pagină de glorie în istoria noastră națională, un exemplu de curaj și sacrificiu care trebuie transmis generațiilor viitoare.
”Cinste eroilor! Onoare memoriei lor!” transmite Prefectura Gorj.




