Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă, luni, în Senat, înregistrându-se doar 34 de voturi favorabile şi 66 contra şi 3 abţineri.
Senatorii au respins, luni, moţiunea depusă de AUR, intitulată ”Ministrul ”Radu Daniel Miruţă, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”.
”Într-un moment de criză economică profundă, în care se iau măsuri de austeritate fără precedent şi sunt promovate creşteri de taxe şi impozite care afectează puternic economia privată, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului este condus de un personaj politic care se imaginează mai mult influencer social media decât ministru efectiv. Atunci când trebuie să acţioneze, asistă pasiv la dezastru, făcându-se părtaş la distrugerea companiilor mici şi mijlocii din România”, arată semnatatii în textul moţiunii
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, că sunt acuzaţii fără dovezi, minciuni, neadevăruri şi foarte, foarte multă manipulare dar şi o colecţie de etichete politice reciclate cu mai multă pasiune decât cu adevăr. Potrivit lui Miruţă, această moţiune arată limpede un singur lucru, că AUR are o problemă majoră cu a face curăţenie în companiile de stat şi face jocuri de culise.