După 9 ani de la fuga sa din România, Sebastian Ghiță scapă practic de ultimul dosar de corupție rămas în instanță. Curtea de Apel Ploiești a decis definitiv retrimiterea cauzei la DNA, invocând nereguli majore în rechizitoriu și încălcarea dreptului la apărare. Este epilogul unei anchete începute în 2016, în dosarul „Taxe pentru contracte IT”, care riscă acum să se închidă prin prescripție — la fel ca toate celelalte 5 dosare de corupție în care fostul deputat a fost inculpat.
Soluția instanței prahovene a fost dată după trei ani de cameră preliminară, timp în care s-a discutat exclusiv legalitatea administrării probelor de către procurori. A fost mai degrabă un tărăgănat schimb de corespondență, cu multe amânări, între instanță, parchet și SRI, finalizat cu o concluzie care se putea intui: inculpatului nu i-au fost respectate drepturile, rechizitoriul prezintă „neregularități” și se restituie la procuror, arată Libertatea.ro.
Avocații lui Ghiță deja au pus problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Cu alte cuvinte, dosarul a murit din fașă fără ca un judecător să se aplece asupra faptelor de care este acuzat fostul deputat.
„Taxe pentru contracte IT”
În ultimul dosar de corupție, deschis în 2016, cunoscut în spațiul public drept „Taxe pentru contracte IT”, Ghiță a fost inculpat de către procurorii DNA din Ploiești pentru cinci fapte de trafic de influență și instigare la fals. Fostul deputat PSD este acuzat că ar fi cerut taxe de la firme din domeniul IT, pentru a le facilita contracte generoase cu instituțiile de stat.
„De regulă, câștigarea unei licitații privind achiziția de servicii în domeniul IT, de către societățile de profil, ar fi avut un preț care se achita inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, pretins de acesta. Acest preț ar fi fost achitat prin intermediul societăților controlate de inculpat, pe bază de operațiuni fictive înregistrate între societățile interesate în procedura achiziției și societățile controlate de inculpat. Plățile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate și care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalți doi coinculpați, în calitate de administrator, respectiv director general al celor două firme controlate de Ghiță Sebastian Aurelian. Astfel, potrivit modalității indicate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, în perioada 2010-septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de inculpat suma totală de 29.464.441 lei”, sunt acuzațiile procurorilor.
Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 2016, în ajunul Crăciunului, Sebastian Ghiță, care își pierduse calitatea de parlamentar, a fost citat ca suspect la DNA Ploiești în dosarul „Taxe pentru contracte IT”, dar nu s-a prezentat.
Fuga din România
Fostul deputat PSD a fugit din România în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, chiar de sub nasul polițiștilor care îl filau. Au trecut 9 ani de la fuga lui Ghiță și nici în ziua de astăzi nu este clar când și pe la ce punct de frontieră a scăpat spre Serbia.
Ancheta a rămas în adormire ani de zile. Structura DNA a fost practic desființată după uriașul scandal „Portocală”, regizat de Sebastian Ghiță. Printr-o decizie de la centru, toate dosarele importante de la DNA Ploiești au fost preluate la structura centrală a acestei unități de parchet.
Abia în 19 octombrie 2022, la șase ani de la declanșarea anchetei, DNA București a anunțat că a trimis în judecată cauza. Inculpați sunt Sebastian Ghiță și alte două personaje, oameni din anturajul fostului politician, al căror nume a fost anonimizat. Faptele pentru care cei trei au fost deferiți justiției datează din 2010-2014, astfel că dosarul este sortit prescripției.