Zeci de angajați ai Complexului Energetic Oltenia se află, la această oră, la sediul Complexului Energetic Oltenia. Minerii și energeticienii sunt îngrijorați de eventualitatea închiderii companiei, la 1 ianuarie 2026. La fața locului sunt și liderii Federației Naționale Mine Energie și ai Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Vineri, premierul Ilie Bolojan a criticat situația de la Complexul Energetic Oltenia, despre care a spus că este „căpușat”. Șeful guvernului a afirmat că restructurarea companiei este un jalon din PNRR și ”suntem într-o fază avansată de negocieri cu Comisia pentru a-l închide”.
„Sau încercăm să menținem mai mult timp producția de cărbune în zona Valea Jiului – dar asta înseamnă o restructurare totală a Complexului Energetic Oltenia, în așa fel încât să nu mai fie căpușat, să nu mai fie necesar să acordăm miliarde de lei anual subvenții pentru a funcționa lucrurile acolo – sau, dacă aceste lucruri nu vor fi făcute, datorită costurilor foarte mari, în mod cert, a doua ipoteză este să renunțăm la producția pe cărbune” a afirmat Bolojan.