Milan Rușeț (8 ani) va reprezenta CSM Târgu Jiu la Festivalul Micului Luptător de la Târgu Mureș

blank
[post-views]

Cel mai tânăr medaliat al CSM Târgu Jiu la o competiție națională, Milan Rușeț, va reprezenta, din nou, clubul gorjean la nivel național. În acest an, micuțul sportiv va merge la Târgu Mureș, la Festivalul Micului Luptător. Milan Rușeț, care are 8 ani, va intra pe saltea la categoria 27 de kilograme. Dacă, anul trecut, tânărul sportiv gorjean a câștigat bronzul, antrenorul Mădălin Gorjanu spune că, anul acesta, Milan merge la turneul din Ardeal cu gândul de a câștiga aurul la categoria sa.

Orașul transilvănean Târgu Mureș va fi gazda ediției din acest an a Festivalului Micului Luptător, competiție care se desfășoară în perioada 3-5 octombrie și este destinat juniorilor mici, 7-9 ani și 10-11 ani.

Anul acesta, la Târgu Mureș, se anunță o prezență extrem de numeroasă la toate categoriile de vârstă și greutate incluse în cadrul turneului. Peste 350 de sportivi, care reprezintă viitorul luptelor românești, se vor confrunta pentru medalii. Printre ei se află și micuțul luptător gorjean Milan Rușeț. Cu un an în urmă, câștiga medalia de bronz la categoria 24 kilograme la categoria ”Copii 7-8 ani”, la Festivalul Micului Luptător, de la Buzău, și devenea cel mai tânăr sportiv medaliat la nivel național de la CSM Târgu Jiu.

Sub directa îndrumare a antrenorului Mădălin Gorjanu, Milan Rușeț face lupte de 2 ani, de la vârsta de 6 ani, de când este legitimat la CSM Târgu Jiu.

Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Milan are deja peste 2 ani de antrenamente. Pentru mulți copii de vârsta lui totul pare o joacă pe saltea, dar pentru Milan este cu totul altceva. El a înțeles deja că talentul nu este de ajuns pentru a ajunge mare sportiv. Așa că, el muncește la antrenamente și sunt sigur că munca pe care o depune și talentul său vor da roade. A început să fie printre primii micuți din țară, la categoria lui de vârstă și greutate, și sunt sigur că, pe viitor, o să auzim destul de des de el la concursurile de lupte libere. Trebuie să spunem că, la această vârstă, este normal să apară și multe greșeli și răsturnări de situație, meciuri imprevizibile, dar Milan poate să urce mai sus pe podium. Sunt 12 copii în categoria lui Milan, dar eu am speranțe că el este printre cei mai buni. Sunt încrezător că ne vom întoarce acasă cu un rezultat foarte bun.”

Articole similare:

ACS Minifotbal Gorj, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, sub egida Federației Române de Minifotbal, organizează în...

[post-views]

Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a solicitat, prin intermediul președintelui directoratului CE Oltenia, Dan Plaveti,...

[post-views]

”Ce vom face, vom trece la lampa cu gaz?” întreabă primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, în condițiile...

[post-views]

”Probabil, Virgil Popescu riscă să piardă bonusul sau așa ceva. Pare că a fost trimis aici, de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: