Florin Cârciumaru, fost primar al municipiului Târgu-Jiu, a murit, vineri seară, la 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
A fost primar al municipiului Târgu-Jiu în perioada 2000-2016 și senator al României în mandatul 2016-2020. A condus organizația PSD Gorj. Condoleanțe familiei îndurerate!
Primăria Municipiului Târgu-Jiu: ”Cu profund regret, am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Florin Cârciumaru, fostul primar al municipiului Târgu Jiu și fost senator al României. Primăria Municipiului Târgu Jiu transmite cele mai sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu: ”Am primit cu adâncă durere vestea trecerii la cele veșnice a domnului Florin Cârciumaru, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității din Târgu Jiu. În aceste momente de grea încercare, transmit cele mai sincere gânduri de alinare și compasiune familiei. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l așeze în rândul drepților și să-l odihnească în pace!”
Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu: ”Astăzi, agenda se închide, în fiecare pagină a ei era ceva scris despre noi, locuitorii din Târgu Jiu. Omul Florin Cîrciumaru rămâne o lecție de viață pentru noi toți! A știut să ierte, dar a avut motive să nu uite. Istoria nu va putea să ocolească perioada Florin Cârciumaru. A renăscut un oraș, s-au schimbat destine în politică și nu doar în politică. Zâmbea rar, zâmbetul său era ca un premiu, dar zâmbea mereu când vorbea de cei dragi, de familie. Condoleanțe familiei și mulțumim că i-au fost alături și l-au susținut în toată activitatea. Rămas bun domnule Primar Florin Carciumaru! Rămân cu amintiri frumoase și cu onoarea că am avut șansa să vă fiu alături. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Partidul Social-Democrat Gorj: ”PSD Gorj aduce un omagiu domnului Florin Cârciumaru, fost Primar al Municipiului Târgu Jiu și Președinte al Organizației Județene a PSD Gorj. Conducerea Partidul Social Democrat Gorj își exprimă respectul pentru tot ceea ce a însemnat Florin Cârciumaru. A fost primar al Municipiului Târgu Jiu (2000 – 2016) timp de patru mandate, Președinte al PSD Gorj și senator în mandatul 2016-2020. PSD Gorj onorează memoria și întreaga munca depusă de-a lungul timpului. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Fostul premier Victor Ponta: ”Florin Cârciumaru a fost un primar extraordinar pentru locuitorii din Târgu Jiu, un om de familie și un coleg de partid impecabil. Pentru mine, a fost un exemplu de caracter și de muncă, un sfătuitor înțelept în momente importante și un prieten la nevoie. Condoleanțe familiei și celor dragi! Dumnezeu să-l odihnească!”
Ion Călinoiu, fost președinte Consiliul Județean Gorj: ”Cu adâncă durere și profund regret am aflat vestea trecerii la cele veșnice a prietenului și colegului, Florin Cârciumaru. Am avut prilejul să fim împreună timp de două decenii, asumându-ne responsabilități importante în administrația locală și în viața de partid. Florin a fost un om dedicat comunității și un sprijin permanent pentru cei din jur. Pierderea sa lasa un gol greu de umplut! În aceste momente de mare tristețe, transmit familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga mea compasiune. Suntem alături de ei cu gândurile și rugăciunile noastre! Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i ofere liniștea veșnică!”
Deputatul Mihai Weber, președinte PSD Gorj: ”Vreau să-i aduc un omagiu sincer domnului Florin Cârciumaru, a cărui veste a morții ne-a întristat pe toți. Rămâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai implicați și determinanți oameni politici și edili! Familiei îndurerate îi transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj: ”Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a domnului Florin Cârciumaru, fost primar al municipiului Târgu Jiu, senator al României și președinte al organizației PSD Gorj. A fost un om dedicat comunității, care a marcat prin activitatea sa viața publică a județului nostru. Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Claudiu Manta, deputat PSD Gorj: ”Am aflat cu tristețe de trecerea în neființă a lui Florin Cârciumaru, un om care a marcat viața politică și administrativă a Gorjului. Fost președinte al PSD Gorj, fost primar al municipiului Târgu Jiu și fost senator, și-a dedicat cariera dezvoltării comunității locale și susținerii social-democrației. Pentru mulți dintre noi, el nu a fost doar un lider politic, ci și un sprijin. Am pierdut un om care a lăsat în urmă lecții de implicare administrativă și politică. Pentru unii târgujieni, a fost omul care le-a ascultat problemele și le-a notat în agenda pe care o avea mereu sub braț. Pentru alții, a fost șeful autoritar, care corija greșelile în modul său ferm. Pentru cei mai mulți însă, a rămas în memoria colectivă drept „primarul gospodar”, pentru transformările pe care Târgu Jiul le-a cunoscut în perioada în care s-a aflat la conducerea administrației municipale. Gândurile mele se îndreaptă și către familia îndurerată, căreia îi transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Anca Bordușanu, vicepreședinte Consiliul Județean Gorj: ”Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea în neființă a domnului Florin Cârciumaru. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și l-au respectat, dar și în comunitatea pe care a slujit-o cu devotament, echilibru și demnitate. Pentru mine, domnul Cârciumaru a fost mai mult decât un lider politic – a fost omul care mi-a deschis ușile către partid, cel care a crezut în mine, m-a sprijinit și mi-a oferit șansa de a mă afirma politic. Îi voi rămâne mereu recunoscătoare pentru încrederea, generozitatea și exemplul său. Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Prefectura Gorj: ”Instituția Prefectului – Județul Gorj își exprimă profundul regret față de trecerea în neființă a domnului Florin Cârciumaru, fost primar al municipiului Târgu Jiu și senator. Domnul Florin Cârciumaru a fost o personalitate marcantă a vieții administrative și politice din județ, un om care și-a dedicat întreaga activitate dezvoltării municipiului Târgu Jiu și binelui comunității. Prin viziunea, echilibrul și perseverența sa, a reușit să lase în urmă realizări importante, devenind o figură emblematică a administrației locale. În aceste momente de tristețe, conducerea și angajații Instituției Prefectului transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Șerban Predescu, prefectul județului Gorj: ”Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a celui care a fost primar al municipiului Târgu Jiu timp de aproape două decenii, președinte al PSD Gorj și un pilon al administrației locale. Pentru mine, Florin Cârciumaru a fost mai mult decât un coleg sau un om politic respectat – a fost un camarad din anii noștri de muncă la Grimex Târgu Jiu, o prezență calmă, echilibrată, un om cu suflet mare și cu o dedicare rară față de comunitate. Gorjul pierde, astăzi, un lider care a pus suflet în fiecare proiect și a lăsat o moștenire greu de egalat. Iar eu pierd un om alături de care am împărțit atât momente de muncă, cât și clipe de viață. Drum lin, domnule primar! Să vă odihniți în pace! Condoleanțe familiei și celor apropiați!”
Toni Greblă, fost prefect, fost senator de Gorj: „Ne-a părăsit mult prea devreme colegul și prietenul meu, FLORIN CÂRCIUMARU, cel mai bun gospodar pe care l-a avut orașul nostru! Pentru voința și puterea lui de muncă îi voi păstra o frumoasă amintire! Transmit familiei îndoliate sincere și profunde condoleanțe, iar Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Adrian Dăianu, președinte PSD Târgu-Jiu, director Edilitara: ”Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii în neființă a domnului Florin Cârciumaru, cel care a condus timp de mulți ani municipiul Târgu Jiu și a fost o personalitate importantă a vieții publice din Gorj. Deși nu am avut ocazia să colaborăm direct, am apreciat implicarea și respectul de care s-a bucurat în comunitate. Transmit sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Edilitara Public: ”Conducerea și colectivul Edilitara Public S.A. își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Florin Cârciumaru, cel care a condus timp de mulți ani municipiul Târgu Jiu și a contribuit la dezvoltarea comunității locale. Prin activitatea sa administrativă, domnul Florin Cârciumaru a sprijinit modernizarea serviciilor publice și a rămas un reper pentru viața civică a orașului nostru. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Luis Popa, director ADIS Gorj: ”Astăzi, am pierdut un om care mi-a marcat viața. Florin Cârciumaru nu a fost doar primarul orașului, a fost un om de la care am învățat ce înseamnă responsabilitatea, disciplina și puterea de a respecta fiecare promisiune. Nu voi uita niciodată diminețile de la 5, când stația trebuia să funcționeze perfect și trebuia să fiu mai atent la ea decât la propriul telefon. Nu voi uita ”certurile” de la ora 10, când îmi atrăgea atenția pentru greșeli, și nici apelurile de la ora 11, când îmi spunea cu blândețe: „Tinere, mai ești supărat? Hai să bem o cafea să-ți arăt unde ai greșit.” În spatele fermității lui era mereu un suflet bun, gata să îndrume, să explice și să ridice pe oricine voia să muncească și să se implice. Pentru mine, Florin Cârciumaru rămâne un model de omenie și un reper de viață. Îi datorez multe și îi voi purta mereu respect și recunoștință. Odihnește-te în pace, domnule primar. Ai lăsat în urmă un oraș și oameni care nu te vor uita.”